Deşi acum sunt la modă LCD TV-urile de 81 cm şi chiar mari, producătorii de rame foto digitale Smartparts nu s-au intimidat şi au scos pe piaţă un tablou în toată regula, de fix 32 inch. Acum poţi avea mai multe “picturi” pe perete, derulate într-un slideshow personalizabil, la o rezoluţie de 1366 x 768 pixeli, exact rezoluţia standard a televizoarelor High Definition. De fapt, tind să cred că panoul este identic cu cel folosit la TV-uri, doar că nu are tuner încorporat, iar carcasa glossy specifică acestora este înlocuită de o ramă din lemn natural, cu un finisaj de calitate.
În schimb, preia imagini prin Wi-Fi de la orice dispozitive compatibile: sisteme PC, notebook-uri, telefoane mobile şi PMP-uri. De asemenea, acceptă şi carduri de memorie SD/MS/CF. În afară de fotografii, poate rula filme şi recunoaşte fişiere PDF, alături de prezentări PowerPoint. Soft-ul ramei Smartparts SP3200WF este reprezentat de Windows Live Photo Gallery şi un cititor de fluxuri RSS. Nu avem idee cât costă, dar cel mai probabil va costa cam cât un LCD TV de aceeaşi dimensiune, dacă nu cumva mai mult.