Ceas-telefon în miniatură, Rogbid KING se conectează la reţele 4G şi WiFi, permite apeluri de voce în mod speaker sau prin cască bluetooth, dispune de receptor GPS şi o versiune de Android care poate fi utilată cu aproape orice aplicaţie din magazinul Play Store.
Rogbid KING dispune de senzori pentru puls și concentrație oxigen, putând lua rolul unui fitness tracker pentru monitorizarea activităților sportive și calității somnului. Nu în ultimul rând, avem la dispoziţie două camere foto (frontală și laterală) cu care putem obţine instantanee şi filma în stilul filmelor cu spioni.
Creație a producătorului asiatic Rogbid, dispozitivul poate fi folosit atât împreună cu smartphone-ul principal, sincronizat prin bluetooth pentru prelua de alertele de apeluri şi notificări de pe telefonul mobil, dar poate funcţiona şi complet independent de acesta, dacă nu vrem să cărăm un smartphone în buzunar. Rogbid KING este prevăzut cu ecran color de formă circulară, difuzor şi microfon, două camere foto, senzor pentru puls şi funcţie pedometru pentru monitorizarea activităţilor. Toate acestea vin într-un pachet de forma unui ceas ceva mai voluminos, dar suficient de uşor şi confortabil pentru a fi purtat la mână zi de zi.
Cadranul circular adăposteşte ecran color cu rezoluţie 320 x 385 pixeli, prevăzut cu interfaţă touch şi asistat cu un buton fizic în lateral. La o apăsare scurtă acesta îndeplinește funcţia Home/Power iar la o apăsare prelungă deschide un meniu suplimentar pentru accesarea listei de aplicații recente. În spate găsim senzorul pentru puls și concentrație oxigen, iar pe cadran poate fi întrezărită camera frontală, aplicată deasupra ecranului cu formă dreoptunghiulară. Camera foto laterală înlocuiește ce ar fi putut fi al doilea buton fizic şi este îndreptată în direcţia palmei, astfel că pentru obţinerea de poze nu trebuie decât să îndreptăm mâna în direcţia dorită în timp ce încadrăm imaginea pe ecran. Surprinzător de puternic, difuzorul este foarte discret amplasat la partea de jos, chiar în dreptul curelei detașabile. Sunetul este captat folosind două microfoane amplasate stânga-dreapta, sistemul permițând blocarea eficientă a zgomotelor de fundal în timpul apelurilor de voce.
Printre funcţiile suportate se mai numără cea de monitorizare a calităţii somnului, afişarea datei şi orei, preluarea comenzilor vocale pentru asistentul Google, dictare vocală a mesajelor text, funcţie reportofon, cronometru, calculator, agendă telefon, meniu apelare, mesagerie SMS, listă apeluri recente, listă notificări, funcţia Find Device, Alarmă, Calendar, interfaţă camera foto, interfaţă media player, manager fişiere. Acestora li se pot adăuga aplicaţiile preferate pe care, opţional, le instalăm din magazinul Google Play: Facebook, Messenger, WhatsApp, YouTube, etc. La fel ca pe smartphone, putem iniția apeluri video de pe smartwatch, comutând între camera frontală și cea laterală. Fiind vorba de un smartwatch 4G, apelurile video funcționează la rezoluție înaltă chiar dacă nu te afli în raza unei rețele WiFi.
Înainte de prima folosire este de necesar să încărcăm acumulatorul folosind adaptorul prevăzut cu sistem de fixare magnetică, conectat la un port USB. Aproximativ o oră mai târziu putem face primele setări pentru conectarea la contul Google, setarea agendei de contacte, actualizări pentru aplicaţii, etc. Opţional, putem face şi sincronizarea smartwatch-ului cu telefonul mobil, dacă dorim să îl folosim drept companion pentru acesta, sincronizând mesajele de notificare şi activităţile cu aplicaţia pentru fitness. Procedura constă în scanarea unui cod QR şi instalarea unei aplicaţii de pe site-ul producătorului Rogbid. Important de ştiut, în modul ceas telefon funcţia de apelare este disponibilă pe smartwatch doar prin intermediul cartelei SIM. Conectat la telefonul mobil, Rogbid KING va vibra şi emite alerte sonore atunci când primim apeluri sau mesaje de notificare, suficient de puternic pentru a nu trece neobservat atunci când ne aflăm în zone aglomerate.
Rogbid KING foloseşte un ecran de dreptunghiulară, ceva mai înalt decât lat și puțin decupat la coluri. Forma ergonomică și suprafața relativ mare permite navigarea eficientă atât a interfeței Android, cât și a aplicațiilor instalate. Spre exemplu, poți naviga fără probleme feed-ul de conținut Facebook și citi paginile web redate cu Google Chrome. Există și o tastatură full-QWERTY pe care o poți folosi destul de bine, odată ce depășești perioada de acomodare. Alternativ, poți folosi și funcția de recunoaștere vocală a sistemului Android pentru a comunica eficient prin mesaje text.
Ecranul de tip LCD este foarte bine iluminat, unghiuri ample de vizibilitate și suficientă rezoluție pentru a nu pune cu lizibilitatea elementelor text. Funcţiile dispozitivului sunt controlate aproape exclusiv folosind interfaţa touch, însă tasta laterala este utilă pentru ieşirea din aplicaţii şi pornirea ecranului. Opţional, putem activa şi funcţia de pornire automată a ecranului, atunci când rotim mâna spre faţă.
Prevăzut cu un acumulator de 850 mAh, Rogbid KING poate funcţiona 12-24 ore cu o singură încărcare, folosind conexiunea LTE pentru acces sporadic la internet şi apeluri de voce. Trebuie spus că autonomia se reduce la 4-5 ore dacă folosim intens dispozitivul în mod LTE 4G, pentru filmare și apeluri video. Funcţii precum navigare cu Google Maps, ascultarea de muzică YouTube şi desfăşurarea apelurilor de voce folosind cartela SIM vor epuiza rapid acumulatorul. Acest aspect poate fi ameliorat dacă setăm conectarea la rețele WiFi disponibile în apropiere.
Realizat în jurul chipsetului Spreadtrum SC9832+PAR2822 (CPU quad-core la 1.3GHz, Cortex-A7) şi ajutat cu 4 GB memorie RAM, Rogbid KING este comparabil unui smartphone entry-level, putând rula aproape orice aplicație de Android disponibilă în magazinul Play Store. Spre exemplu, poți instala aplicația YouTube Premium și asculta muzica preferată folosind căști Bluetooth, fără să mai cari după tine și smartphone-ul.
Dispozitivul vine cu o colecţie de aplicaţii preinstalate, ce poate fi extinsă printr-o vizită în magazinul Play Store. Rogbid KING poate număra paşii făcuţi de-a lungul întregii zile, distanţa parcursă şi efortul depus (cu senzorul pentru puls și SpO2), trimiţând măsurătorile către aplicaţia instalată pe telefonul mobil. Include funcţie reportofon, browser web, player pentru muzica MP3 stocată în cei 128GB memorie internă, aplicaţie de captură pentru camera foto, monitor pentru puls, manager de fişiere, galerie foto, calendar cu funcţie de setare a alarmelor, mesagerie SMS, apelare şi contacte SIM.
Interfaţa poate fi personalizată alegând dintr-o selecţie de „feţe” de schimb pentru ceas. Lista de notificări se accesează cu o alunecare din stânga spre centrul ecranului. În dreapta găsim lista de aplicaţii, din jos tragem o listă cu statisticile zilnice privind activităţile desfăşurate (ex. numărul de paşi şi distanţa parcursă) iar de sus în jos tragem un meniul rapid de configurare în stilul Android. Împărţit pe 5 pagini, acesta prezintă informaţii despre starea cartelei SIM şi conexiunea Bluetooth, o listă de butoane pentru comenzi rapide (activare receptor GPS, luminozitate ecran, WiFi, Bluetooth, conexiune date, mod Avion), curăţare memorie RAM, butoane redare media, staţie meteo.
Fără mari pretenţii la partea de grafică, interfaţa răspunde bine la comenzi, iar aplicaţiile pornesc suficient de repede.
Ajugând și la calitatea construcției, Rogbid KING nu dezamăgește câtuși de puțin, dispozitivul venind într-o carcasă cu finisaj ceramic, foarte elegant și plăcut la atingere. De asemenea, ecranul are aplicată sticlă minerală cu strat oleofobic de foarte bună calitate, ușurând alunecarea degetelor și ștergerea urmelor de amprente. Cureaua este de tip detașabil, pachetul conținând atât o curea din cauciuc moale, utilă pentru cei cu un stil de viață activ, dar și o curea din imitație piele, mult mai elegantă și de calitate surprinzător de bună.
Singurul aspect de reproșat ține de instalarea cartelei nano-SIM. În mod inexplicabil, producătorul a optat pentru un mecanism rudimentar, cu capac fixat în două șuruburi inestetice. Pentru facilitarea acestei operațiuni, pachetul cu accesorii include o șurubelniță. Odată îndepărtat, căpăcelul prevăzut cu garnitură de etanșare expune slotul unde cartela SIM este inserată precum un card microSD.
Deși, cam mare după standardele unui smartwatch, Rogbid KING compensează prin funcționalitatea extrem de variată pe care o oferă. Practic, acesta poate înlocui cu succes smartphone-ul, funcționând ca și telefon mobil cu funcție de apelare video, cameră foto/video, media player cu acces la servicii de streaming, accesoriu pentru fitness și chiar navigator GPS, folosind aplicația Google Maps sau Waze pentru orientare.
Simplu de folosit şi înzestrat cu funcţii interesante, Rogbid KING poate fi un excelent înlocuitor pentru smartphone în zilele când ieşim la plimbare cu bicicleta sau jogging. La volan, combinaţia între smartwatch-ul Rogbid şi o cască bluetooth poate funcţiona la fel de bine, oferind ghidare vocală prin aplicaţia Google Maps, preluarea apelurilor de voce şi iniţierea de apeluri prin comandă vocală.
Echipat cu senzor de puls și SpO2, receptor GPS, WiFi şi 4G LTE, două camere foto, accelerometru, senzor de proximitate şi nelipsitul pedometru pentru monitorizarea activităţii fizice, Rogbid King poate fi comandat din oferta magazinului TOMTOP la preţul de 169.48 euro în echiparea cu 4GB RAM și 128GB stocare internă, respectiv 109.66 euro pentru echiparea cu 2GB+16GB memorie.