Samsung pregăteşte o nouă versiune a căştilor Galaxy Buds, care ar putea fi lansată sub numele Galaxy Buds+. În ultima perioadă, au apărut mai multe informaţii despre a doua generaţie de căşti, însă majoritatea făceau referire la design-ul acestora, care pare să fie identic cu cel al modelului original, asemeni tranziţiei de la AirPods la AirPods 2. Se pare însă că Samsung pregăteşte un upgrade semnificativ.
Noile căşti Galaxy Buds+ au fost deja trimise la FCC în SUA pentru aprobare şi astfel avem primele detalii despre ceea ce vor oferi. Se pare că în primul rând este vorba despre autonomie mai bună, întrucât căştile vor avea fiecare câte un acumulator cu 150 mAh capacitate, în timp ce cutia de încărcare va avea 600 mAh. Astfel, cu o baterie mai mare, ar putea oferi peste cele 6 ore de autonomie promisă de Galaxy Buds 1, cât şi încă două încărcări complete în cutia de încărcare. Cutia pare să fie identică la exterior.
Zvonurile vorbesc despre integrarea tehnologiei de anulare activă a zgomotului de fundal (ANC), ceva ce şi Apple a oferit de curând pe noile AirPods Pro. Pe piaţa de căşti true wireless, această capabilitate este destul de nouă, doar câteva modele foarte scumpe având acces la aceasta. Soluţia Apple este una, în timp ce căştile Sony true wireless lansate de curând sunt principalul concurent la acest capitol, cu un preţ doar puţin mai mic.
Dacă Samsung va reuşi să ofere Galaxy Buds+ la un preţ apropiat de cel al modelului original şi cu capabilităţi noi, precum ANC, aceste căşti ar putea deveni un adevărat succes comercial. Modelul original s-a bucurat de vânzări modeste, însă. Samsung a oferit căştile Galaxy Buds la pre-comandă, pe lângă modelele Galaxy S10, în timp ce variantele speciale ale dispozitivelor Note10 sunt livrate acum cu astfel de căşti. Totodată, noul Galaxy Fold, telefonul piabil al companiei, include Galaxy Buds în pachet.
Având în vedere că Galaxy Buds au debutat odată cu seria Galaxy S10, este posibil ca Galaxy Buds+ să vină odată cu Galaxy S11 şi noul Galaxy Fold 2.