Data Traveler Secure
Kingston Data Traveler Secure poate părea un stick USB destul de banal, însă sub carcasa de titan se găseşte suportul pentru criptare hardware a datelor. Dispozitivul poate cripta datele stocate folosind algoritmul AES (Advanced Encryption Standard) pe 256 de biţi, una din cele mai populare şi mai sigure soluţii la ora actuală, folosită chiar de agenţia americană NSA. Capacitatea modelului testat este de doar 2 GB, dar cei interesaţi pot achiziţiona versiunile de 4, 8 sau chiar 16 GB.
Dispozitivele de stocare securizată nu reprezintă o noutate, însă până mai de curând ele erau lente şi nepractice. Vitezele de transfer nu depăşeau câţiva MB pe secundă. Implementarea de la Kingston este însă diferită. Performanţa oferită a fost destul de bună, mai ales dacă intenţionaţi să aveţi toate datele criptate. Aplicaţia oferită de producător se numeşte MyDataZone şi oferă posibilitatea creării a două partiţii pe stick, care nu sunt accesibile în acelaşi timp. Cea implicită permite scrierea şi citirera fără criptare.
Utilizatorul poate folosi întreaga capacitate a lui Data Traveler Secure pentru stocare sigură. Pentru stabilirea dimensiunilor partiţiilor este oferit un wizard intuitiv. Crearea zonei securizate necesită evident o parolă de acces. Testele de viteză au fost efectuate după împărţirea memoriei totale în două părţi egale. Fără criptare, acelaşi fişier de test folosit anterior a fost scris în 36 de secunde, viteza maximă fiind de aproape 20 MB/s. Aceasta coincide cu cea specificată de producător. La citire, ne aşteptam la cei 24 MB/s specificaţi. Am înregistrat doar 22 MB/s, citirea fişierului făcându-se în 32 de secunde. Directorul cu peste o mie de fişiere a fost scris pe stick mult mai rapid decât în cazul memoriei SDHC, mai precis în doar 45 de secunde.
Vitezele de scriere şi citire de pe partiţia securizată au depăşit în medie 10 MB/s. Cea maximă atinsă a fost de 15,6 MB/s. Scrierea fişierului de 700 MB s-a făcut în 51 de secunde, iar citirea a durat în mod inexplicabil cu 11 secunde mai mult. În ciuda acestui fapt, Data Traveler Secure este un dispozitiv rapid. Sistemele de operare pe care poate fi folosită aplicaţia MyDataZone sunt Windows Vista (doar versiunea pe 32 de biţi), XP cu SP1 sau SP2 şi 2000 cu SP4.
Ca un bonus, acest stick USB oferă chiar ceva mai mult prin construcţia sa. Am spus la început că materialul folosit pentru construcţia carcasei este titanul. Pe lângă faptul că stick-ul USB suportă astfel un tratament mai dur, el este şi rezistent la apă, putând fi scufundat până la 1,2 m. Toate acestea, împreună cu cea mai importantă facilitate, criptarea datelor, nu vin la un preţ prea mic. Cei interesaţi vor trebui să plătească aproape 300 de roni pentru 2 GB confidenţialitate şi rezistenţă.
Probabil că puţini ştiu faptul că Kingston este unul din liderii mondiali în domeniul memoriilor RAM şi al dispozitivelor de stocare bazate pe memorii flash. De la module de memorie DDR3, până la carduri SDHC şi stick-uri USB cu criptare hardware, compania oferă o gamă largă de soluţii. Am ales să prezentăm două produse care, deşi unora li se vor părea comune, îşi găsesc utilitatea în lucrul de zi cu zi cu PC-ul şi nu numai.
Multi-Kit microSDHC
Primul produs este un Multi-Kit bazat pe un card microSDHC. Kingston oferă în acelaşi pachet un card de 4 GB împreună cu două adaptoare miniSD şi SD, precum şi un cititor pentru portul USB. Se poate spune că este vorba de un pachet de tip 4-în-1. Din punct de vedere al utilităţii, kit-ul este excelent pentru cei care doresc să folosească aceeaşi memorie pentru mai multe dispozitive. În plus, este şi o soluţie economică. Din punct de vedere al capacităţii, 4 GB ar trebui să fie suficienţi pentru nevoile unui utilizator obişnuit.
Un lucru de care trebuie ţinut cont este acela că avem de-a face cu un card de tip SDHC. Reamintim că standardul SD iniţial permite o capacitate maximă de 2 GB, dată de modul de formatare a memoriei. Pentru a se putea oferi o capacitate mai mare a fost creată o extensie a standardului, numită SDHC. Cardurile care au această denumire nu sunt compatibile cu cititoarele sau dispozitivele care nu suportă extensia. Dacă aveţi o cameră foto mai veche sau un un telefon mobil achiziţionat cu ceva timp în urmă, vă recomandăm să verificaţi specificaţiile acestora. În schimb, un dispozitiv care citeşte carduri SDHC, va recunoaşte şi cardurile SD.
Dacă pentru o mare parte din utilizatori vitezele de scriere şi citire ale cardurilor de memorie nu sunt importante, nu la fel stau lucrurile atunci când vine vorba de un stick USB. În cazul nostru, am început testarea cardului microSDHC folosind cititorul pentru portul USB. Trebuie menţionat că dispozitivele de stocare de tip SDHC sunt lente prin definiţie. Extensia standardului SD a făcut trecerea de la modul de accesare a unui bit, la accesarea unui sector. Astfel, de la viteze de zeci de MB/s în cazul memoriilor SD rapide s-a ajuns la viteze de câţiva MB/s în cazul celor de tip SDHC.
Pentru test am folosit un fişier de 700 MB. Acesta a fost scris pe stick-ul microSDHC în 76 de secunde, iar viteza maximă de transfer atinsă a fost de aproximativ 9.5 MB/s. Am fost plăcut impresionaţi de performanţa oferită la citire. Acelaşi fişier a fost citit în 37 de secunde, iar viteza maximă atinsă a fost de 19,3 MB/s. Punctul nevralgic al memoriilor flash este indexarea unui număr mare de fişiere mici. Pentru a testa performanţa la acest capitol am folosit directorul INF al sistemului de operare Windows Vista, care în configuraţia de test a avut 63 MB şi 1054 de fişiere. Scrierea sa a durat 135 de secunde, o perfomanţă relativ acceptabilă. Pentru a evita aceşti timpi lungi de aşteptare, este recomandată crearea unei arhive cu directorul respectiv, direct pe stick.
La final, ne-am declarat mulţumiţi de soluţia de stocare oferită de Kingston prin intermediul Multi-Kit-ului 4-în-1. Vitezele de transfer pe care le surportă micuţul card de tip SDHC sunt destul de bune, nu numai în cazul utilizării cardurilor de memorie, ci şi atunci când este folosit ca stick USB.