Ceasurile cu Bluetooth de la Sony Ericsson au fost create exclusiv pentru publicul masculin, aspectul şi dimensiunile fiind relevante în această privinţă. Însă de curând, echipa de marketing a producătorului de telefoane mobile a realizat că au lăsat pe dinafară o categorie foarte largă de utilizatori, mai precis de utilizatoare. Iată că anul aceasta, doamnele şi domnişoarele care au râvnit la un ceas care să le anunţe când sunt apelate, pot să poarte trei modele create special pentru ele.
Cele trei modele Sony Ericsson MBW-200 sunt, din motive necunoscute, promovate de trei tenismene din Europa. Aspectul lor diferă destul de mult, fiecare model fiind potrivit pentru o anumită ţinută. Ca şi până acum, Sony Ericsson a apelat la producătorul american Fossil pentru construcţia lor. Ecranul OLED cu o singură linie este de-ajuns pentru a indica numele apelantului sau că a fost recepţionat un mesaj, ambele fiind însoţite de o vibraţie uşoară a ceasului. Prin intermediul butoanelor de pe ceas se poate respinge un apel sau se poate opri soneria. De asemenea se pot controla funcţiile playerului audio. Raza de acţiune a ceasului este de 10 m, iar acumulatorul intern reîncărcabil are o autonomie de până la 7 zile. Cele trei ceasuri Sony Ericsson MBW-200 vor fi disponibile în trimestrui 4 al acestui an, preţul nefiind specificat.