Noile ţigări care folosesc tehnologia ”heat-not-burn” (care nu arde tutunul) promiteau o soluţie viabilă pentru sănătatea fumătorilor. Un nou studiu publicat în JAMA Internal Medicine dovedeşte însă contrariul.
Aceste ţigări au o concentraţie de nicotină foarte ridicată, 84% din ţigările normale, în timp ce acestea eliberează chimicale asociate cu cancerul, precum monoxidul de carbon, compuşi organici volatili şi hidrocarburi aromatice policiclice, scrie Descopera.ro.
Autorul acestui studiu, Dr. Reto Auer, de la Universitatea Bern din Elveţia, a precizat că ţigările acestea „eliberează unele dintre aceste chimicale în concentraţii mult mai mari decât ţigările convenţionale”.
De asemenea, cercetătorul adaugă faptul că „nu există o limită minimă pentru unele dintre aceste substanţe chimice, iar unele pot contribui la creşterea mortalităţii în rândul fumătorilor”.
Cercetătorii au analizat fumul de la ţigări convenţionale şi compuşii ţigării electronice IQOS. Auer a dezvăluit că „au fost găsite chimicale dăunătoare în IQOS, deşi, în general, în concentraţii mai mici decât în ţigările normale”. Acesta nu a specificat însă concentraţiile pe care le aveau aceste chimicale.
Bazându-se pe aceste descoperiri, autorii au ajuns la concluzia că produsele cu tehnologia heat-not-burn trebuie să fie sub incidenţa legislaţiei care interzice fumatul în locurile publice închise.