Cunoscutul producător Swatch a afirmat iniţial că ceasurile inteligente nu pot rivaliza din punct de vedere estetic cu creaţiile orologeriei tradiţionale şi că ecranele acestora sunt prea mici pentru a fi utile, însă şi-a schimbat ulterior atitudinea şi a anunţat că va lansa astfel de produse în cursul acestui an. Într-un interviu recent, managerul companiei a dezvăluit că noua gamă de ceasuri inteligente va fi lansată în următoarele trei luni şi că aceasta va ascunde câteva surprize.
Swatch a fost unul dintre pionierii fuziunii dintre ceasul tradiţional şi industria IT, compania elveţiană fiind unul dintre partenerii Microsoft care s-a implicat în dezvoltarea defunctei platforme SPOT. După eşecul acestui model timpuriu, Swatch s-a abţinut să mai experimenteze şi şi-a exprimat public scepticismul atunci când domeniul accesoriilor inteligente a început să prindă amploare, însă compania şi-a schimbat opinia în vara anului trecut şi a anunţat că va lansa produse noi în 2015.
În cadrul unui interviu acordat celor de la Bloomberg, managerul Nick Hayek a dezvăluit că Swatch va lansa o gamă nouă de ceasuri inteligente în cursul următoarelor trei luni, Conform declaraţiilor, viitoarele produse vor fi compatibile cu platformele software Android şi Windows, vor oferi conectivitate Bluetooth şi NFC, vor include opţiuni pentru plăţile electronice şi nu vor avea nevoie de încărcare.
Ultima declaraţie este de altfel şi cea mai interesantă, autonomia scăzută fiind unul dintre punctele nevralgice ale produselor actuale de acest gen. Managerul Swatch nu a oferit nici un detaliu suplimentar, deci nu putem şti dacă vom avea de-a face cu un sistem automatic cuplat la o diodă piezoelectrică, o soluţie tehnică folosită deja de către Seiko, un mic panou solar sau cu o banală baterie interschimbabilă cu autonomie mare, un sistem de alimentare ieftin la care unii producători mai mici au apelat deja.
Conform declaraţiei, sistemul integrat de plăţi electronice va fi limitat pentru început la teritoriul Elveţiei, compania căutând însă căi de extindere prin achiziţii sau parteneriate. Swatch nu este singurul producător tradiţional de ceasuri care şi-a exprimat intenţia de a lansa ceasuri inteligente, TAG Heuer făcând şi ea un anunţ similar în luna septembrie a anului trecut.