În tehnologie, mai mult ca în orice alt domeniu, zicala „nimic nu durează pentru totdeauna” are un sens cât se poate de propriu. Smartphone-ul nu va fi mereu la mare căutare. Nici tableta. Nici PC-ul, netbook-ul sau MP3-ul care e de mult în agonie. De aceea, nici pentru producători nu are sens să se încăpăţâneze în a produce ceva ce nu are căutare.
Producătorii sunt, şi nu e nimic anormal în asta, nişte ulii care, după ce îşi devorează prada, schimbă locul de pândă. Dacă nişa pe care vindeau se apropie de momentul în care nu mai rentează să investească, producătorii vin cu alte idei de produse şi generează alte nişe. Iar planul pentru atacarea unei nişe noi nu-l fac când sunt deja cu un picior în groapă (deşi există exemple de branduri care n-au crezut că o să dea colţul până n-au auzit prohodul), ci plănuiesc următoarele mişcări din timp. Ca la şah.
Aşa se face că, în plină epocă a smartphone-ului şi tabletei, vorbim de ceea ce Google şi alţii numesc „wearable technology” sau, pe româneşte, tehnologie pe care o porţi. La propriu. Este următor pas în materie de gadgeturi şi îşi infige rădăcinile încă de pe acum.
Se vobeşte de un ceas inteligent făcut de Apple. Nu se ştiu foarte multe despre el, nici nu este confirmat oficial. Ar putea sau nu să folosească iOS şi aplicaţii precum iPhone si iPad. Ar putea sau nu să aibă încărcare solară. Dincolo de incertitudini, este un proiect cât se poate de plauzibil şi realizabil.
Google nu este deloc străin de conceptul de tehnologie la purtător. Nu cu mult timp în urmă a prezentat un pantof care îţi vorbeşte. Este un concept deocamdată, care înglobează tehnologii ce ne sunt familiare, precum accelerometru şi giroscop.
În fine, exemplul cel mai clar şi cel mai cert, pentru că Google nu s-a ferit să-l laude şi să-l promoveze cu fiecare ocazie, este Glass. Ochelarii Google Glass. Ochelari care au un potenţial foarte mare, care pot fi următorul hit după smartphone, dar care pot la fel de uşor să eşueze mizerabil dacă experienţa oferită nu va fi una viabilă. Pentru că nu va fi uşor, nici măcar pentru Google, să creeze un sistem util, ergonomic şi viabil.
Ştim despre Google Glass că va funcţiona pe bază de comenzi vocale, deşi nu ştiu câţi se vor simţi confotabil să vorbescă în public cu ochelarii: „Ok, Glass, take a picture of this beautifull girl. Not that, the other one.” Şi mai ştim că vor fi rezistenţi la apă, vor suporta lentile cu dioptrii şi vor costa cam 1.500 de dolari.
Dar tehnologia la purtător nu se rezumă doar la produse „cool”, deşi acestea, mai mult ca sigur, se vor bucura de cea mai mare mediatizare. Sunt nenumărate domenii care pot profita de pe urma acestor inovaţii. Spre exemplu, dispozitive medicale ce pot descoperi în timp cauze individuale pentru obezitate, boli de inimă, depresie sau dependenţă, prin monitorizarea condiţiiei pacientului, analizarea evoluţiei pe termen lung şi răspunsul individual la tratament.
Tehnologia la purtător poate deveni o piesă de bază în multe domenii ale societăţii moderne şi poate ajuta foarte mulţi oamenii în plan profesional şi, de ce nu, personal. Însă, ca de obicei, decizia de a dezvolta dispozitive de acest gen într-un domeniu sau altul, se va lua pe criterii financiare, nu umanitare. Producătorii vor alege acele domenii care vor aduce cel mai mult profit. Pentru că economia înseamnă satisfacerea nevoilor în scopul de a scoate profit.
Dar dincolo de cum şi când există certitudinea. Certitudinea că tehnologia înseamnă evoluţie şi că „wearable tehnology” este următorul pas către un viitor desenat de imaginaţie şi pus în practică prin cercetare. Un pas către Star Trek. Sau măcar Stargate.