Tesla lansează produsul pe care Apple nu a reușit să îl facă: un încărcător wireless „multi-device”

08.04.2023
Tesla lansează produsul pe care Apple nu a reușit să îl facă: un încărcător wireless „multi-device”

Probabil cel mai mare „fail” din istoria recentă Apple este anunțul și apoi anularea completă a produsului AirPower, un încărcător wireless care ar fi trebuit să încarce toate dispozitivele Apple simultan, indiferent de poziția în care erau puse pe suprafața lui. Se pare că inginerii Apple nu au fost capabili să treacă peste anumite provocări, în special atunci când vine vorba despre supraîncălzirea dispozitivului, dar Tesla vine acum cu un produs care promite exact ceea ce promitea AirPower. Cum a reușit însă Tesla să dezvolte acest produs mai bine decât Apple? L-a cumpărat de la o altă companie.

Tesla Wireless Charging Platform poate alimenta trei dispozitive simultan

Noul Tesla Wireless Charging Platform este un suport de încărcare wireless care poate încărca orice telefon echipat cu încărcare Qi, indiferent unde este poziționat pe suprafața sa. Acest încărcător funcționează de asemenea și cu căști wireless și orice alte accesorii care se pot încărca prin această tehnologie.

Se pare însă că Tesla nu a dezvoltat acest produs în laboratoarele proprii, ci a cumpărat tehnologia de la o companie numită FreePower. Această companie a găsit o metodă prin care să integreze 30 de bobine de încărcare wireless într-o manieră în care să nu se supraîncălzească  în timpul utilizării. De asemenea, încărcătorul este destul de bine gândit pentru a conecta telefonul la una sau mai multe bobine din apropiere, pentru a asigura o încărcare la putere optimă.

Încărcătorul de la Tesla este realizat din metal și alcantara și are un design cu unghiuri ascuțite, pentru un design inspirat de Cybertruck. Totuși, culoarea este neagră, nu argintie, așa cum va fi pick-up truck-ul său. Alimentarea se face la 65W de la priză, în ciuda faptului că au loc doar doar trei dispozitive care ar putea fi alimentate la un maximum de 45W. Întrucât tehnologia Qi are pierderi de energie în timpul alimentării, este nevoie de o putere mai mare pentru a asigura că maximum de energie posibilă ajunge în dispozitive.

Recent, încărcătorul Tesla a fost și desfăcut pe canalul JerryRigEverything, unde pot fi văzute cele 30 de bobine suprapuse și cum sunt conectate la o placă de bază complexă. Singurul dezavantaj real al acestui produs este însă prețul. Întrucât include de 30 de ori mai multe bobine de încărcare față de un încărcător wireless obișnuit, acesta este și cam de 30 de ori mai scump. Dacă un încărcător wireless „no-name” poate costa și 10 dolari, încărcătorul de la Tesla costă 300 de dolari americani.

sursa: Android Central

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult