Tissot T-Touch Expert – moda ceasurilor atotştiutoare

25.04.2008
Tissot T-Touch Expert – moda ceasurilor atotştiutoare

Cei de la Wired.com au avut posibilitatea să testeze în premieră ultimul model de ceas multifuncţional de la Tissot, modelul T-Touch Expert. Noi v-am mai prezentat pe larg un ceas cu dotări similare, dar care nu se apropie nici pe departe de prestanţa unui Tissot. Un prim aspect demn de subliniat este ecranul cu şapte zone sensibile la atingere. Fiecare va activa o anumită funcţie pe ecranul digital din partea de jos a cadranului. Pentru început, să spunem că T-Touch Expert permite setarea a timpului pentru două fuse orare şi poate fi folosit pe post de cronometru şi timer.

Tissot T-Touch Expert – testat de Wired.com

Senzorul de presiune atmosferică este folosit pentru calcularea altitudinii şi previziuni despre starea vremii. Alături de el au fost incluse un termometru şi un compas. Din nefericire, înghesuirea atâtor dotări într-o carcasă de ceas s-a făcut cu unele compromisuri, cum ar fi o grosime de aproximativ 13 mm şi o greutate de aproape 120 g. Pentru scafandri, aceasta din urmă nu va fi o problemă, putând fi folosit drept balast în scufundările până la maxim 100 m. Singurul lucru de criticat la el a modalitatea complexă de programare a funcţiilor. În rest, cei care nu sunt deranjaţi să poarte o cărămidă multifuncţională la mână şi care îşi permit să plătească 1.095 $ pentru ea, pot să ia în considerare noul Tissot T-Touch Expert.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News