Xiaomi Mi Band 7 Pro este un accesoriu de fitness livrat în pachetul unui smartwatch elegant, suficient de ușor pentru a nu deranja în timpul activităților desfășurate, dar nu atât de mic încât să pierzi din funcționalitatea așteptată de la un gadget modern. În plus, nici cu autonomia bateriei nu stă deloc rău, Smart Band 7 Pro putând sta la mână până la două săptămâni fără a fi nevoie să umbli după cablul de alimentare.
Mi Band 7 Pro este foarte similar în capabilități cu versiunea „standard” Xiaomi Mi Band 7, principala diferență fiind aceea că versiunea Pro nu poate fi cumpărată oficial din țara noastră, ci doar prin intermediul unor magazine online care oferă servicii de livrare europeană. De asemenea, pentru „împerecherea” dispozitivului cu aplicația Mi Fitness instalată pe telefon este necesară setarea regiunii ”China” în aplicație. Soluția are două dezavantaje, anume că nu vei putea folosi noul tău Smart Band pentru a plăti cumpărăturile la magazin și nici pentru a trimite telefonului comenzi vocale, software-ul activând versiunile pentru China ale acestor sericii. Probabil că dacă Xiaomi decide să lanseze Smart Band 7 Pro și pentru piața europeană, aceste inconveniente se vor rezolva de la sine. În schimb, te alegi cu senzori pentru puls, saturația oxigenului din sânge, funcții de monitorizare a sportului și a somnului, cât și cu un GPS pentru înregistrarea traseelor pe care alergi. Ecranul de 1,64” vine cu funcție always-on și chiar dacă nu pare că este cu mult mai mare pe „hârtie” (în comparație cu cel de 1,47”), acesta este mult mai lat decât la modelul de bază. Astfel, Mi Band 7 Pro vine cu ecran și mai mare, construcție metalică și o selecție de senzori și funcții pentru monitorizarea activităților sportive.
Dimensionat la 235 mAh pentru un adăuga prea mult la grosimea carcasei, acumulatorul promite până la 12 zile de utilizare la o singură încărcare. Spre diferență de Smart Band 7, modelul Pro beneficiază și de NFC pentru plăți contactless.
Pregătit pentru orice scenariu de utilizare, Band 7 Pro vine într-o carcasă cu protecție la apă, ce ar trebui să reziste până la adâncimea de 50 de metri. Un alt aspect lăudabil este mecanismul foarte convenabil pentru detașarea brățării, prin apăsarea butonului dispus la baza curelei din cauciuc moale, spre exemplu înlocuirea cu una dintre culorile opționale.
Ecranul AMOLED suportă rezoluția 456x280p și este protejat sub din sticlă minerală rezistent împotriva zgârieturilor și protejat cu un strat oleofobic de bună calitate, care limitează retenția urmelor de amprente ți îmbunătățește vizibilitatea. Ecranul nu este foarte luminos, dar poate fi văzut fără probleme chiar și sub lumină solară directă.
Interfața touch este redată sub forma unei liste cu unul sau două rânduri de icon-uri, densitatea bună a afișajului și fonturile mari ajutând foarte mult la aspectul estetic și ușurința în utilizare. Chiar dacă nu este la fel de fluidă ca pe un smartwatch high-end, interfața este fără efect de lag și răspunde bine la comenzile touch.
Important de știut, majoritatea funcțiilor pentru sport vin dezactivate în mod implicit și pentru utilizare trebuie pornite din aplicația Mi Fitness, multe din aceste venind cu informare despre un anumit „cost” în ce privește autonomia bateriei. Din păcate, chiar dacă am folosit accesoriul împreună cu un telefon Xiaomi (modelul Mi 10T Pro), am avut destul de multe bătăi de cap cu „optimizările” telefonului pentru conservarea autonomiei bateriei, aplicația Mi Fitness fiind deseori închisă forțat, rezultând în stoparea sincronizării cu funcția sport bifată pe Smart Band. Problema a fost remediată doar mari bătăi de cap, prin debifarea pe telefon a mai multor setări dificil de găsit, care țin de economisirea bateriei.
Xiaomi Mi Band 7 Pro suportă nu mai puțin de 117 tipuri de sporturi, inclusiv alergare, mers pe jos, alpinism, ciclism și multe altele. Poate înregistra multe tipuri de sporturi, începând cu activități relativ comune până la sport de performanță, senzorii pentru puls și saturație oxigen ajutând foarte mult la măsurarea și dozarea nivelului de efort. Spre exemplu, accesoriul poate fi setat să vibreze pentru a te atenționa dacă pulsul tău este de mult timp la un nivel prea ridicat, sau saturația de oxigen a coborât la un nivel periculos pentru sănătate. Poți activa și funcția de recunoaștere automată a sportului, care va încerca să determine activitatea desfășurată analizând ritmul cardiac, spre exemplu, diferențiind între alergat, vâslit sau ciclism. Avantajul este că nu trebuie să începi manual înregistrarea activității, aceasta fiind selectată automat din lista celor activate pe dispozitivul tău.
Cât despre funcția de monitorizare GPS, aceasta nu necesită sincronizarea cu telefonul și acceptă căutarea simultană Beidou, GPS, GLONASS, Galileo și QZSS, încercând să determine cât mai precis locația ta reală. Spre exemplu, îți poți face sesiunile de alergare în aer liber fără telefon, reducând echipamentul necesar exercițiului.
Mi Band 7 Pro poate monitoriza date critice de sănătate, cum ar fi ritmul cardiac, oxigenul din sânge, somnul și stresul. Alertele personalizate pot fi setate pentru a vă ajuta să înțelegeți și să vă ajustați sănătatea fizică. De exemplu, activați funcția de monitorizare inteligentă a ritmului cardiac. După ce activați această funcție, ritmul cardiac va continua să fie monitorizat și vor apărea alerte dacă ritmul cardiac este prea ridicat sau scăzut.
Xiaomi Mi Band 7 Pro vine în variante cu carcasă neagră, albă sau aurie, cât și cu brățări opționale de culoare alb, roz, portocaliu, verde, negru și albastru.
Gadgetul poate fi comandat din oferta Magazinului Hekka la prețul de 85.99 dolari, respectiv 75.99 dolari prin utilizarea codului discount01 Livrarea asigurată dintr-un depozit european este gratuită și scutită de taxe vamale. De asemenea, poți folosi codul hekka29-10 pentru o reducere de 10 dolari la orice produs cumpărat din magazinul Hekka, la o valoare minimă de 29 dolari.