Xiaomi prezintă ochelari inteligenți. Arată ca un gadget din arsenalul James Bond

02.08.2022
Xiaomi prezintă ochelari inteligenți. Arată ca un gadget din arsenalul James Bond

Google a încercat deja și eșuat cu lansarea unei perechi universale de ochelari inteligenți. Xiaomi nici măcar nu încearcă, prezentând dispozitivul direct ca pe o cameră foto de purtat pe față.

Cum ar fi ca în loc să dezvolți un accesoriu Smart Glasses care să treacă complet neobservat, să lansezi un produs care „țipă” de la mare distanță, drept ochelari cu cameră video, accesoriu pentru spionat, etc. Ei bine, cei de la Xiaomi exact asta au făcut, lansând un accesoriu care te vor descrie drept personajul Borg, abia teleportat din universul Star Trek.

Astfel, în locul vizorului încorporat în lentila ochelarilor avem un ecran aplicat, pe care îl privești printr-o prismă care poate fi descrisă oricum, dar nu ca și dispozitiv discret, invizibil. Mai departe, camera foto pare și ea decupată de pe spatele unui telefon mobil, cu tot cu ornamentul specific.

Produsul rezultat este un dispozitiv AR/VR  cu care poți filma din mers, cel puțin atât timp cât nu ai nicio problemă în a expune asta persoanei din fața ta, ca și cum intimitatea și distanțarea personală ar fi noțiuni complet necunoscute în universul în care trăiești.

Pornind de la ideea că afișarea cu obstinație a unei camere foto/video, integrată cu o pereche nu tocmai elegantă de ochelari, nu este neapărat un subiect tabu, inginerii Xiaomi au ignorat pur și simplu motivele pentru care prima generație Google Glass a eșuat înainte de a ajunge în buzunarul oamenilor de rând. Pur și simplu, produsul denumit Xiaomi Mijia nici nu încearcă să pară discret, mizând pe idea că prezentarea suficient de ostentativă va face mai ușor de acceptat noul gadget, în anumite situații.

Trecând peste designul nu tocmai discret, principalul element de atracție este cel mai puțin vizibil, un ecran micro OLED pe care îl poți vedea prin intermediul prismei aplicată deasupra lentilei ochelarilor. Cu  rezoluție comparabilă ecranului unui smartwatch, acesta redă o interfață minimalistă, optimizată pentru navigarea prin comenzi stânga-dreapta. Piesa de rezistență este însă modulul foto de mari dimensiuni, împărțit între o cameră principală de 50MP și cameră periscope de 8MP. Poți apela la cea din urmă pentru a realiza poze cu zoom optic, valoarea 5X fiind mai mult decât suficientă pentru pretențiile oricărui spion de ocazie.

Ajungând la dezavantaje, rama ochelarilor oferă loc doar pentru un acumulator de 1020 mAh, suficient pentru aproximativ 1.5 ore de filmare  continuă. Camera foto este asistată cu tehnologii AI, ajutând la optimizarea calității imaginii.

Xiaomi promite că va livra noul produs Mijia Glass începând cu data de 3 august, la prețul de 370 dolari, mai întâi pentru cumpărătorii din China care au finanțat proiectul în stil Kickstarter.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult