Xiaomi va deschide un magazin online în Europa, dar va vinde doar accesorii pentru început

Xiaomi va deschide un magazin online în Europa, dar va vinde doar accesorii pentru început

Compania Xiaomi s-a bucurat de o ascensiune rapidă care i-a permis să devină unul dintre cei mai mari producători de telefoane mobile în doar câţiva ani, cheia fiind raportul excelent între performanţă şi preţ. Chinezii încă nu au curaj să înfrunte pretenţioasele pieţe vestice, telefoanele lor fiind indisponibile în mod oficial în Europa sau Statele Unite, însă aceştia intenţionează să testeze piaţa şi să le ofere cumpărătorilor europeni interesaţi o parte din gama lor de accesorii.

În cadrul Mobile World Congress 2015, Hugo Barra a dezvăluit că Xiaomi intenţionează să deschidă un magazin online Mi Store din care utilizatorii europeni vor putea achiziţiona o parte din accesoriile pe care compania le comercializează în prezent în China. Acest anunţ a fost făcut la scurtă vreme după cel similar dedicat pieţei nord-americane, Xiaomi încercând astfel să-şi promoveze numele în aşteptarea momentului oportun în care va putea intra pe piaţă şi cu popularele sale telefoane şi tablete.

Conform declaraţiei, Xiaomi va comercializa în Europa doar cele mai interesante accesorii din portofoliul său, cum ar fi de pildă ieftina brăţară de fitness Mi Band, căştile audio de calitate superioară sau bateriile portabile Mi Powerbank. Acestea sunt produse de calitate superioară adaptate cerinţelor mai ridicate ale cumpărătorilor vestici, compania afirmând că magazinele din Europa şi Statele Unite îi vor permite să testeze reacţia unor pieţe noi mai dificile şi să culeagă informaţiile necesare pentru proiectarea viitoarelor produse.

Hugo Barra nu a dezvăluit când vom vedea online noul magazin Mi Store, afirmând doar că acesta va fi deschis „în curând”.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News