Zvon: Viitoarea generație de AirPods ar putea avea camere integrate, dar nu pentru fotografii

01.07.2024
Zvon: Viitoarea generație de AirPods ar putea avea camere integrate, dar nu pentru fotografii

Noile AirPods de la Apple ar putea fi dotate cu camere. Cu toate acestea, nu vor fi folosite pentru fotografii sau clipuri video, ci vor avea un cu totul alt rol.

Potrivit celor mai noi rapoarte, noua generație de Apple AirPods ar putea integra camere, dar nu pentru fotografii. Iar dacă vi se pare un concept ciudat, se pare că aceste camere vor avea un rol destul de important, acela de a crea experiențe spațiale.

Potrivit analistului Apple Ming-Chi Kuo, compania intenționează să producă în masă AirPod-uri cu module de cameră în infraroșu până în 2026. Aceste camere ar fi similare cu cele folosite de iPhone-uri pentru tehnologia Face ID și vor fi produse, cel mai probabil, de importantul furnizor Apple Foxconn, relatează Mashable.

Cum vor ajuta camerele cu infraroșu experiența audio oferită de AirPods?

Aceste camere montate pe fiecare dintre cele două căști wireless vor fi folosite pentru a observa mediul înconjurător, astfel că vor putea ajusta profilul audio în funcție de ceea ce observă în jur. Într-un exemplu oferit de Kuo, un utilizator ar putea viziona un videoclip cu Vision Pro și AirPods activate, iar atunci când își întoarce capul spre o anumită direcție, sursa de sunet care vine din acea direcție ar putea fi accentuată pentru a îmbunătăți experiența.

Apple se concentrează pe sunetul spațial în majoritatea produselor sale audio și este un mare punct de vânzare al serviciului de streaming audio Apple Music. Odată cu adăugarea camerelor cu infraroșu la AirPods, Apple ar putea să obțină o urmărire mult mai precisă a mișcărilor capului, permițând experiențe mai bogate. Nu este clar dacă noile funcții ar fi specifice pentru utilizarea AirPod-urilor împreună cu Vision Pro sau dacă s-ar extinde și la ascultarea simplă de muzică.

Rămâne de văzut când și dacă această tehnologie va fi implementată, dar și cum vrea Apple să fie folosită de către utilizatori.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Curios din fire, fascinat de tehnologie, jocuri, gadgeturi și pasionat de lumea auto, Ionuț și-a început cariera în jurnalism alături de echipa WASD.ro. De acolo a urmat o incursiune în presa automobilistică, alături de ProMotor. Când nu scrie despre mașini, redactează articole despre cele ... citește mai mult