„Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri”, proiectul prin care Autoritatea pentru Digitalizarea României împinge România către necesitățile anului 2030 (P)

17.10.2024
„Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri”, proiectul prin care Autoritatea pentru Digitalizarea României împinge România către necesitățile anului 2030 (P)

Până în 2030, tehnologiile digitale, inclusiv 5G, internetul obiectelor, procesarea datelor la marginea rețelei (edge computing), inteligența artificială, robotica și realitatea augmentată nu vor mai fi doar simple tehnologii generice.

Ele se vor afla în centrul noilor procese de fabricație și al noilor modele de afaceri bazate pe schimbul echitabil de date în economia datelor.

Proiectul „Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri”, implementat de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) încă din 2022 și finanțat prin PNRR, sprijină transformarea digitală a unui număr de minimum 2.000 de Întreprinderi Mici și Mijlocii.

Astfel, angajații IMM-urilor își vor putea îmbunătăți cunoștințele și competențele prin participarea la programe de formare în tehnologii avansate, printre care se numără și Internet of Things, Big Data, tehnologii Cloud, Machine Learning, Inteligența Artificială, Automatizarea Proceselor Robotice (RPA), Blockchain, Cyber-Physical Systems și Fabricația Aditivă (Additive manufacturing).

Pot beneficia de ajutor de minimis IMM-urile care își desfășoară activitatea în România și care îndeplinesc cumulativ condiții de eligibilitate, precum:

  1. sunt înregistrate potrivit Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  2. nu înregistrează obligații bugetare nete (diferența dintre obligațiile de plată restante la buget și sumele de recuperat de la buget):
  3. a) mai mari de 1/12 din obligațiile datorate în ultimele 12 luni — în cazul certificatului de atestare fiscală emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală;
  4. b) mai mari de 1/6 din totalul obligațiilor datorate în ultimul semestru — în cazul certificatului de atestare fiscală emis de către autoritățile publice locale;
  5. nu se află în una din situațiile incompatibile cu acordarea finanțării din fonduri publice;
  6. nu au mai beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice, inclusiv fonduri UE, pentru aceleași activități pentru care solicită finanțare în temeiul schemei de minimis;
  7. nu intră în categoria de „întreprindere aflată în dificultate”; 6. nu se află în stare de insolvență, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare sau suspendare temporară a activității sau nu se află în situații similare în urma unei proceduri de aceeași natură prevăzute de legislația sau de reglementările naționale

IMM-urile interesate se pot înscrie pe platforma disponibilă la: https://proiecte.pnrr.gov.ro, în cadrul căreia vor depune solicitările de sprijin, pentru a beneficia de ajutorul prevăzut de schema de ajutor de minimis.

Înregistrarea și transmiterea solicitărilor de sprijin se va putea face până la data de 30.11.2024, ora 17:00. Solicitările de sprijin vor fi evaluate în baza principiului „primul venit, primul servit”.

Adoptarea de tehnologii inovative de către mediul privat, devine un obiectiv principal ținând cont că România ocupă locul 27, din 28 de state UE, în DESI 2020, iar pandemia de COVID-19 a arătat că necesitatea adoptării tehnologiilor digitale a devenit esențială pentru multe întreprinderi.

Programul implementat de ADR poate ajuta România să se ridice de pe locul ocupat și în ceea ce privește competențele digitale. Țara noastră se află mult sub media UE în ceea ce privește persoanele cu competențe digitale de bază (31% vs. 58%), a persoanelor deținând competențe digitale avansate (10% vs. 33%) și a persoanelor cu competențe elementare în domeniul software (35% vs. 61%).

În perioada septembrie – octombrie vor avea loc opt evenimente de prezentare a proiectului. Calendarul lor poate fi consultat pe site-ul ADR iar înscrierea participanților se face prin intermediul formularului disponibil la https://digital4imm.events/ .

Detalii suplimentare și informații actualizate despre evenimente și proiect se regăsesc la https://www.adr.gov.ro/investitia-19-competente-in-tehnologii-avansate-pentru-imm-uri/ .

Urmărește Go4IT.ro pe Google News