Filmele despre poker oferă suspans, acțiune și momente amuzante – trei ingrediente potrivite pentru o producție de succes. Așa că n-ar trebui să te surprindă că producțiile pe care le prezentăm în acest articol s-au bucurat de un succes real și merită să fie văzute măcar o dată în viață dacă ai această pasiune. Desigur, ele pot fi urmărite și de cei care nu joacă poker.
Pokerul s-a bucurat de un succes semnificativ în ultimele decenii. A crescut în popularitate de la an la an, iar tot mai mulți jucători au ocazia să îl practice pe mize accesibile pe site-urile cu jocuri poker. Cum pokerul are milioane de fani în toată lumea, e lesne de înțeles de ce despre acest joc s-au făcut și numeroase producții. Unele dintre cele mai bune ți le prezentăm în acest articol.
Pentru mulți oameni, acesta este cel mai bun film despre poker făcut vreodată. În rolurile principale îi găsim pe Matt Damon și Edward Norton. Matt Damon intră în pielea lui Mike McDermott, un student talentat la drept, care are abilități excelente la poker. El decide să nu mai joace niciodată poker, însă este nevoit să se întoarcă pentru a-și ajuta un prieten să scape de datorii. Acest film scoate în evidență, la un nivel excepțional, dinamica și psihologia jocului de poker. De asemenea, personajul Teddy KGB, interpretat de John Malkovich, are un rol excelent. Acest film a inspirat numeroși jucători de poker, mai ales că, la scurt timp după lansare, au apărut și site-urile de poker de pe internet.
Filmele inspirate din fapte reale au un farmec aparte. Iar când în joc sunt mize de milioane de dolari, cu atât mai interesantă devine acțiunea. Molly’s Game prezintă povestea lui Molly Bloom, interpretată excelent de Jessica Chastain. Ea a organizat jocuri de poker pe bani grei în SUA, la care au luat parte actori celebri, sportivi și oameni de afaceri. Dramatismul atinge cote maxime în această producție regizată superb de Aaron Sorkin. Filmul oferă și o perspectivă unică asupra lumii pokerului pe mize mari, dar din el pot fi învățate și numeroase lecții.
Filmele din seria James Bond nu au ignorat jocurile de cazino. Iar în producția Casino Royale, în care Daniel Craig și-a făcut debutul în rolul lui James Bond, dramatismul atinge cote maxime. Una dintre cele mai intense scene din acest film este un joc de poker tensionat între Bond și un finanțator al terorismului pe nume Le Chiffre, interpretat de Mads Mikkelsen. Este unul dintre cele mai captivante momente de la masa de poker care poate fi văzut într-un film.
Unul dintre primele filme despre poker, din vremurile în care acest joc nu era nici pe departe fenomenul din zilele noastre. Ba chiar, la data apariției, nici măcar prima ediție WSOP nu avusese loc. Totuși, The Cincinnati Kid rămâne un titlu de referință pentru fanii pokerului. În rolul principal îl putem vedea pe Steve McQueen, un tânăr jucător ambițios care vrea să-și demonstreze abilitățile contra unui veteran al pokerului, interpretat de Edward G. Robinson. Este considerat un clasic care definește pokerul înainte ca Texas Hold’em să ia amploare.
Ben Mendelsohn are rolul principal în acest film. El îl interpretează pe Gerry, un jucător de poker care are probleme financiare. Din dorința de a-și schimba viața, el pornește într-o călătorie prin sudul Americii împreună cu un prieten pe care tocmai și l-a făcut, pe nume Curtis (interpretat de Ryan Reynolds). Cei doi speră să dea lovitura și să își schimbe viețile. În plus, acest film scoate la lumină și anumite părți negative de care este bine să ții cont dacă joci poker.
Un documentar de top care îți prezintă impactul pokerului în cultura modernă. Acest documentar detaliază ascensiunea pokerului online, dar și influența pe care Chris Moneymaker a avut-o după victoria surprinzătoare de la WSOP. În plus, evidențiază și primii ani ai pokerului online. În acest documentar poți vedea interviuri cu jucători celebri, imagini din turneele majore de la începutul anilor 2000, dar și alte informații interesante. Având în vedere că este un documentar care prezintă fapte reale, merită cu adevărat urmărit.
Toate aceste filme prezintă pokerul în toată complexitatea sa, de la momente dramatice până la unele amuzante. Producțiile pe care le-am prezentat în acest articol sunt un bun punct de plecare chiar și pentru cei care nu au ca pasiune pokerul.