Microsoft Tech Day 2021, evenimentul anului în domeniul IT, are loc pe 24 și 25 noiembrie. Înscrierile sunt deschise

23.11.2021

Microsoft Tech Day 2021, cel mai mare eveniment dedicat specialiștilor din domeniul IT, va avea loc în format exclusiv online, pe parcursul a două zile: 24 și 25 noiembrie. Microsoft a organizat evenimentul în două părți, abordând astfel două teme principale de discuții. În prima zi, participanții vor putea să asiste la sesiuni în care vor fi oferite detalii despre dezvoltarea de aplicații cloud folosind seturi de date și inteligență artificială, în timp ce ziua a doua este dedicată în special platformei pentru dezvoltatori de la Microsoft.

Experți și lideri din cadrul Microsoft și celor mai mari companii din domeniu vor ține prezentări pe parcursul celor două zile de Microsoft Tech Day 2021

Evenimentul Tech Day 2021 reprezintă o oportunitate pentru cei care lucrează în companii care folosesc serviciile cloud de la Microsoft, cât și pentru cei care se gândesc să aplice pentru un post la una dintre acestea, să afle despre noile tehnologii din domeniu, direct de la 16 dintre experții și liderii din cadrul Microsoft și ale unora dintre cele mai importante companii din domeniu. Pe parcursul celor două zile vor avea loc sesiuni tehnice, vor fi prezentate studii de caz, dar și demonstrații ale tehnologiilor. Microsoft Tech Day se adresează în special profesioniștilor și liderilor din domeniul IT, precum dezvoltatori de software, administratori de baze de date, analiști sau experți în domeniul de data science.

Ceremonia de deschidere va fi ținută de Bogdan Putinică, General Manager al Microsoft România, care va fi urmat de Daniel Rusen, Directorul de Marketing și Operațiuni al companiei. Pe scena virtuală vor mai urca în prima zi Alexandra Ciortea, Program Manager în cadrul Azure Data, Sorin Pește, Cloud Solution Architect, Data & AI, Ciprian Jichici, General Manager Genisoff – Microsoft Regional Director, alături de Radu Orghidan, vicepreședinte al Cognitive Computing la Endav, cât și Daniel Bălăceanu și Dănuț Rădoaica de la Druid.

Sesiunile din cea de-a doua zi vor fi ținute de către specialiști Microsoft, cât și reprezentanți ai unor companii cu renume precum UiPath, Zitec sau XVision. Vor fi abordate teme precum inovațiile Microsoft Cloud, sau modul în care software-ul Microsoft poate fi folosit în dezvoltare software prin capabilități de colaborare în cadrul echipelor care au ca efect îmbunătățirea productivității.

Chiar dacă prezentarea evenimentului este în limba engleză (inclusiv titlurile temelor de discuții), toate  sesiunile vor fi ținute integral în limba română. Cei care doresc să se înscrie pentru a participa la cele două zile de Microsoft Tech Day o pot face pe pagina evenimentului de pe site-ul Microsoft.

Iată care este programul complet pentru cele două zile ale evenimentului Microsoft Tech Day 2021:

Ziua 1 – Deliver new intelligent cloud-native applications by harnessing the power of Data and AI

13:30 – Welcome to Microsoft Tech Day 2021
Bogdan Putinică, General Manager, Microsoft Romania

13:45- Build a platform for platform creators
Daniel Rusen, Marketing & Operations Director, Microsoft Romania

14:15 – Migrations to Azure SQL made easy
Alexandra Ciortea, Principal Program Manager R&D Azure Data, Microsoft

15:00 – What’s new for Analytics in Microsoft Azure
Sorin Pește, Cloud Solution Architect, Data & AI, Microsoft Romania

16:30 – MLOps – Demystifying the end-to-end Machine Learning process
Ciprian Jichici, General Manager, Genisoft – Chief Data Scientist, Solliance

16:30 – Custom object recognition model deployed at the edge: A fun case study with Azure Percept
Radu Orghidan, Vice President, Cognitive Computing, Endava

17:15 – Conversational AI. Inside look on how to use text and voice analytics inside business applications
Daniel Bălăceanu, Head of Products, Druid / Dănuț Rădoaica, Software Architect & Data Engineer, Druid

Ziua 2 – Increase Developer Velocity with Microsoft’s end-to-end developer platform

13:30 – Technology driving innovation – Startups Success Stories Panel
Moderator: Lucian Ungureanu, Cloud Business Group Lead, Microsoft Romania
Startups: Dan Mărculescu,CEO, Footprints for Retail / Andreea Purcaru, Business Manager, XVision

14:00 – Secure Application Development

Radu Vunvulea, Group Head of Cloud, Endava – Microsoft Regional Director

14:45 – The (too) many faces of Architecture
Mihaela Ghidersa, Strongbytes.ai, Microsoft MVP

15:30 – Designing Microservices with Dapr and .NET
Alex Mang, CEO Key Ticket Solutions – Microsoft Regional Director

16:15 – UiPath’s Automation Suite using K8s
Ion Dinică, Senior Software Engineer, UiPath

17:00 – Crafting compact, efficient & secure container images
Lucian Daia, CTO, Zitec

Serviciile cloud de la Microsoft sunt folosite de 95% dintre companiile mari la nivel global. Microsoft dorește să susțină cu aceste evenimente activitatea dezvoltatorilor software cu soluții și instrumente care să ofere agilitatea necesară pentru a putea realiza ceea ce își doresc într-un mod cât mai eficient.

“Tehnologia este un vector generator de progres, iar unul dintre obiectivele noastre este acela de a sprijini organizațiile de pretutindeni în procesul de digitalizare, cu scopul de a deveni mai performante. Totodată, susținem activitatea dezvoltatorilor de software prin crearea de soluții și instrumente care să le ofere agilitate și să sporească inovația, astfel încât aceștia să-și valorifice întregul potențial și să le poată oferi utilizatorilor experiențe unice. Ne dorim ca ediția de anul acesta a evenimentului Tech Day să reprezinte pentru fiecare dintre noi – atât participanți, cât și organizatori – o resursă pentru dezvoltarea următoarei generații de aplicații și tehnologii de inteligență artificială, machine learning și nu doar. Ne propunem să descoperim alături de participanți și de experții prezenți, oportunitățile aduse de tehnologie și noi modalități prin care profesioniștii în domeniul IT și mai ales dezvoltatorii de software își pot transforma ideile în inovații cu un real impact”, a declarat Bogdan Putinică.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult