Alte 4 aplicații de tip malware, descoperite în Play Store. Încă sunt listate pe magazinul Google

04.11.2022
Alte 4 aplicații de tip malware, descoperite în Play Store. Încă sunt listate pe magazinul Google

Dacă aveți un telefon sau o tabletă cu Android, iată patru noi aplicații de care să vă feriți. Acestea au fost deja marcate drept malware de către Malwarebytes Labs, dar Google încă nu le-a scos din Play Store. Astfel, este bine să încercați să vă feriți de acestea dacă nu le aveți deja pe dispozitive și să încercați să le dezinstalați cât mai repede dacă ați apucat să le descărcați deja.

Dacă aveți aceste aplicații instalate, trebuie neapărat să le ștergeți din telefon sau tabletă

Cele patru aplicații depistate de Malwarebytes sunt Bluetooth Auto Connect, Bluetooth App Sender, Driver: Bluetooth, Wi-Fi, USB și Mobile transfer: smart switch (nu vom trimite link-uri către ele, din motive evidente). Acestea au împreună peste 1 milion de descărcări din Google Play Store, însă una singură este extrem de populară (Bluetooth Auto Connect).

Se pare că cei care au dezvoltat aceste aplicații au reușit să păcălească sistemele de verificare de la Google prin întârzierea apariției efectelor malițioase. Fiecare dintre aceste aplicații așteaptă până la 72 de ore înainte să înceapă să infecteze dispozitivul. În cazul de față, este vorba despre adware, adică afișarea de reclame pe dispozitiv, dar și încercarea de a colecta date personale de la utilizatori prin afișarea de link-uri de tip phishing în browser.

Se pare că aceste „simptome” apar la fiecare două ore de utilizare, indiferent dacă telefonul este sau nu în utilizare activă.

Din fericire, alți utilizatori care au descărcat aceste aplicații le-au demascat cu review-uri negative, spunând exact ce comportament au după cele 72 de ore de „liniște”. Momentan însă, Google nu a făcut nimic în privința acestor aplicații, nici la câteva zile după ce au fost semnalate drept malware. Astfel, protecția rămâne momentan în mânile clienților, care trebuie neapărat să se ferească de astfel de aplicații malițioase.

Probabil că după ce vor fi eliminate din Play Store, sistemul Play Protect va scana telefoanele utilizatorilor și îi va atenționa despre posibile infectări cu malware. În anumite situații, acest sistem poate chiar să dezinstaleze automat aplicațiile periculoase.

sursa: Malwarebytes Labs

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult