Android 8.1 va „micşora” aplicaţiile neutilizate de mult timp, economisind memoria dispozitivelor

14.11.2017
Android 8.1 va „micşora” aplicaţiile neutilizate de mult timp, economisind memoria dispozitivelor

Venind în sprijinul utilizatorilor de Android mai puţin organizaţi, care instalează o sumedenie de aplicaţii şi apoi uită de ele cu lunile, Google a adăugat în versiunea Android 8.1 o funcţie pentru curăţarea automată a aplicaţiilor inactive.

Declanşată în mod automat atunci când spaţiul de stocare este insuficient, rutinele de curăţenie vor îndepărta fişierele generate de aplicaţiile care nu au fost utilizate de mai mult timp. Măsura nu ar trebui să afecteze negativ experienţa în utilizare, singurul simptom resimţit fiind un timp ceva mai mare de aşteptare la următoarea pornire a aplicaţiilor care au fost „curăţate”.

Din păcate, funcţia de optimizare a spaţiului de stocare va fi disponibilă doar pe dispozitivele pentru care versiunea de Android 8.1 a fost configurată din fabrică în acest sens, producătorii acestora având de ales între folosirea eficientă a spaţiului de stocare şi obţinerea unui mic spor de performanţă, lăsând aplicaţiile să-şi gestioneze singure memoria utilizată.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult