Apple cochetează în continuare cu ideea lansării serviciului iMessage pe Android

26.10.2016
Apple cochetează în continuare cu ideea lansării serviciului iMessage pe Android

iMessage este unul dintre motivele pentru care mulţi utilizatori de iPhone preferă iOS, aplicaţia de mesagerie oferind o interfaţă deloc complicată şi agregând mesajele transmise prin internet cu SMS-urile clasice. Apple a numit aplicaţia un avantaj strategic al platformei sale mobile, însă există zvonuri despre o posibilă lansare al serviciului şi pe Android. Cele mai noi informaţii despre această situaţie sugerează că există deja mai multe versiuni în dezvoltare, însă nu există planuri iminente pentru lansare.

După lansarea Apple Music pe Android, se pare că Apple începe să deschidă porţile mai larg pentru portarea serviciilor sale pe alte platforme. Disponibilitatea iMessage pe platforma Google ar putea afecta adopţia noilor aplicaţii Allo şi Duo de la Google, care vin acum pre-instalate pe noile smartphone-uri Pixel şi Pixel XL şi ar putea aduce mai mulţi utilizatori către serviciile sale cloud, întrucât utilizarea sa implică înregistrarea unui cont Apple ID/iCloud.

Conform Daring Fireball, Apple testează deja concepte de design pentru o aplicaţie iMessage pentru Android. Unele versiuni păstrează interfaţa clasică de pe iOS, în timp ce altele sunt realizate folosind Material Design de la Google, pentru o integrare mai naturală cu interfaţa sistemului de operare. Mulţi dintre utilizatorii de Android se aşteptau la un anunţ la WWDC 2016, însă momentan se pare că nu există nici intern o versiune funcţională a aplicaţiei.

Probabil că vânzările scăzute de iPhone-uri au dus la limitarea planurilor de extindere a serviciilor pe alte platforme, fiind în continuare motivul pentru care mulţi dintre utilizatori aleg produsele Apple faţă de cele produse de concurenţă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult