Disney Plus se pregătește să ia măsuri împotriva partajării parolelor

08.02.2024
Disney Plus se pregătește să ia măsuri împotriva partajării parolelor

Disney Plus se pregătește să ia măsuri împotriva partajării parolelor, urmând exemplul Netflix, care a inițiat această politică anul trecut. Serviciul de streaming va introduce, de asemenea, o funcționalitate nouă ce le va permite utilizatorilor să plătească suplimentar pentru a adăuga membri noi, scrie The Verge.

În cadrul unei conferințe legate de veniturile companiei, desfășurată miercuri, directorul financiar al Disney, Hugh Johnston, a declarat că Disney Plus va începe să restricționeze partajarea parolelor începând cu anul 2024, mai exact din luna martie. Conturile „suspectate de partajare necorespunzătoare” vor avea opțiunea de a se înregistra pentru propriul abonament.

În plus, Disney intenționează să lanseze o caracteristică ce le va permite titularilor de cont să adauge, contra cost, persoane noi, o abordare similară cu cea adoptată de Netflix. Netflix percepe în prezent o taxă suplimentară de 7,99 dolari pe lună pentru adăugarea unei persoane noi, deși această opțiune nu este disponibilă în toate regiunile. Totuși, Disney încă nu a dezvăluit suma exactă a acestei taxe suplimentare.

Declarația oficială transmisă de Disney Plus

Johnston a subliniat: „Conținutul nostru este excepțional și dorim ca cât mai mulți oameni posibil să se bucure de el. Suntem încântați să lansăm această nouă funcție și să ne mărim baza de abonați.” De asemenea, Disney Plus și-a modificat termenii și condițiile la începutul acestui an, interzicând utilizatorilor să-și partajeze abonamentele cu persoane care nu locuiesc cu ei. Noua lista de T&C se aplică noilor abonați din 25 ianuarie și abonaților existenți, începând cu 14 martie.

Principalul motiv pentru care serviciile de streaming precum Netflix și Disney au început să restricționeze partajarea de parole este impactul semnificativ asupra veniturilor lor. Aceste companii, la fel ca alte giganți din domeniul tehnologiei, se confruntă cu provocări legate de profituri, iar partajarea de parole este una dintre cauzele majore. Practic, partajarea de parole duce la un număr mai mic de abonați care plătesc, ceea ce afectează veniturile.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Vlad Ionescu
Vlad Ionescu
Pasionat de tehnologie, gaming și muzică, Vlad și-a urmat pasiunea și a devenit redactor de știri și analist Esports. A scris pentru publicații precum ProSport, Revpanda și Superpont, iar în prezent este redactor Go4IT. citește mai mult