Acum câteva zile, Apple a publicat un document ce conține câteva schimbări pe care compania americană vrea să le implementeze pentru iOS.
Conform acestui act, utilizatorii de iPhone și iPad din Uniunea Europeană vor putea, începând cu primăvara anului viitor, să își aleagă aplicațiile preferate pentru traducere și navigație ca opțiuni implicite pe dispozitivele lor.
Decizia a fost luată de cei de la Apple ca răspuns la cerințele Regulamentului privind piețele digitale din UE.
Actualizarea va veni, cel mai probabil, odată cu lansarea iOS 18.4 (și iPadOS 18.4). Posesorii de iPhone sau iPad vor putea să renunțe la Apple Maps în favoarea Waze sau Google Maps, aplicații spre care gravitează majoritatea utilizatorilor la nivel global.
În același timp, și serviciul Apple Translate va putea fi înlocuit ori cu Microsoft Translator, ori cu Google Translate, în funcție de preferințe.
Întreg procesul de conformare cu reglementările europene a început odată cu versiunea beta a iOS 18.2, când Apple a introdus, în Setări, o secțiune nouă pe care a numit-o Default Apps.
Aceasta le oferă utilizatorilor posibilitatea de a-și alege aplicațiile implicite pentru magazinul de aplicații, browser, manager de parole, email, mesagerie și apeluri telefonice (în special filtre de spam pentru acestea).
Modificările implementate recent de compania americană sunt o victorie importantă pentru consumatorii din UE, pentru că le oferă un control mult mai mare asupra experienței digitale.
Cu toate că Apple Maps s-a tot îmbunătățit de-a lungul timpului, majoritatea utilizatorilor preferă să folosească Google Maps.
Faptul că aceștia nu vor mai trebui să navigheze (sau să traducă un text) cu ajutorul aplicațiilor predefinite ale Apple de la anul este o veste foarte bună. Mai ales că este o schimbare care a fost dorită și cerută nu de ieri, de azi, ci de multă vreme.
Compania nu a confirmat încă o lansare globală a acestor funcționalități. Totuși, iOS 18.2 va aduce deja unele setări implicite noi la nivel internațional.
Acestea includ opțiuni pentru aplicațiile de apeluri și mesagerie, ceea ce lasă loc de speranță că, pe viitor, și alte funcții precum setarea aplicațiilor implicite de navigație și traducere ar putea fi disponibile utilizatorilor din întreaga lume.