Facebook va permite personalizarea barei de scurtături din aplicaţia pentru mobil

12.11.2019
Facebook va permite personalizarea barei de scurtături din aplicaţia pentru mobil

Facebook testează de ceva vreme introducerea unei opţiuni care permite utilizatorilor să schimbe după bunul plac scurtăturile afişate pe bara de navigare prezentă la partea de sus a ecranului, în aplicaţia pentru mobil. Opţiunea încă aflată în curs de activare pentru utilizatorii de Android şi-a făcut deja apariţia în aplicaţia Facebook pentru iOS.

Numărul de selecţii disponibile în noul meniu Shortcut Bar pare să varieze de la o ţară la alta. Spre exemplu, utilizatorii din India pot ascunde doar butoanele Profile şi Friend Requests, mai multe opţiuni pentru dezactivarea butoanelor Groups, Events şi Marketplace urmând să fie adăugate în viitorul apropiat.

Meniul Shortcut Bar poate fi accesat în două moduri, fie cu o apăsare lungă pe oricare scurtătură prezentă în meniul de navigare, sau vizitând meniul Settings. Cu prima variantă, o apăsare lungă activează un meniu din care putem dezactiva doar afişarea notificărilor, sau ascunde cu totul scurtătura respectivă.

În schimb, dacă vizităm direct meniul Settings & Privacy ⇾ Settings ⇾ Shortcuts Bar, putem face ajustările la nivel global, alegând pentru ce butoane dorim să oprim afişarea notificărilor sau ascunderea completă.

Este posibil ca noua setare să ajute dispozitivele cu resurse limitate de procesor şi memorie, modulele dezactivate folosind Shortcuts Bar nemaifiind încărcate la fiecare pornire a aplicaţiei, oferind totodată utilizatorilor Facebook o interfaţă cu aspect mai puţin încărcat, în care sunt prezente doar elementele de care avem efectiv nevoie.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult