Funcţia Fingerprint Gestures de pe Google Pixel disponibilă acum şi pe alte dispozitive

14.11.2016
Funcţia Fingerprint Gestures de pe Google Pixel disponibilă acum şi pe alte dispozitive

Senzorul de amprentă joacă un rol important în securitatea datelor stocate pe telefon, însă ar putea să ofere mult mai multă funcţionalitate dacă ar exista un software care să îl folosească la adevărata sa capacitate. În timp ce companii precum Huawei şi mai nou Google (cu seria Pixel) au oferit suport pentru gesturi prin intermediul senzorului de amprentă în trecut, alţi producători au ales să ignore aceste funcţii. Aplicaţia Fingerprint Gestures deblochează însă aceste capabilităţi pe toate telefoanele cu Android Marshmallow.

SuperThomasLab, creatorul aplicaţiei Fingerprint Gestures, a decis să adapteze funcţiile avansate de pe telefoanele Google Pixel pe orice alt smartphone echipat cu un senzor de amprentă. Există desigur câteva limitări importante. În primul rând, dispozitivul trebuie să ruleze sistemul de operare Android 6.0 Marshmallow sau mai nou, întrucât aceasta a fost prima versiune cu suport nativ pentru astfel de senzori. De asemenea, senzorul de amprentă trebuie să fie neapărat compatibil cu API-ul Google la nivel de firmware.

Dacă acestea două condiţii sunt îndeplinite, aplicaţia Fingerprint Gestures oferă posibilitatea de a personaliza senzorul după bunul plac. Pot fi ataşate acţiuni la una sau două atingeri succesive şi la glisări in anumite direcţii, cu funcţii precum deschiderea unei aplicaţii, pornirea unei funcţii speciale a telefonului (preucm blitz-ul), modificarea unor setări (pornire mod silenţios, deschiderea panoului de notificări, deschiderea meniului power), cât şi posibilitatea de a face scroll în sus sau în jos. În timp ce majoritatea dintre acestea sunt disponibile pe orice dispozitiv, anumite funcţii mai avansate necesită acces „root”.

Fingerprint Gestures este o aplicaţie gratuită, care poate fi instalată direct din Google Play Store pe toate dispozitivele compatibile. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult