Disponibilă de ceva timp în versiune beta de testare, aplicaţia YouTube Go poate fi instalată în versiune finală, oferind posesorilor de smartphone fără acces permanent la conexiuni rapide de internet mobil posibilitatea să salveze clipurile preferate pentru vizionare offline.
Google a oferit versiunea light a clientului YouTube doar utilizatorilor din India şi Indonezia, ţări bine cunoscute pentru infrastructura slab dezvoltată de acces la internet. Totuşi, este de aşteptat Google să extindă acoperirea la mai multe regiuni, acum că aplicaţia a fost anunţată oficial.
Cu interfaţă ce aminteşte de versiunea originală a clientului YouTube, aplicaţia YouTube Go este optimizată pentru dispozitive cu resurse limitate de procesare, funcţionând în bune condiţii şi pe dispozitive de generaţie mai veche.
Cei care doresc să încerce alternativa YouTube Go, pot descărca aplicaţia de aici.