Google anunţă data la care aplicaţiile de Android pe 32 de biţi vor înceta să funcţioneze

18.01.2019
Google anunţă data la care aplicaţiile de Android pe 32 de biţi vor înceta să funcţioneze

Google a anunţat în mod oficial planurile pe care le are pentru platforma Google Play Store în următorii câţiva ani. Aplicaţiile care vor fi lansate în trecut vor trebui neapărat să ofere suport pentru procesoare pe 64 de biţi, întrucât suportul pentru 32 de biţi începe să fie retras. Compania a publicat un plan şi încearcă să le ofere dezvoltatorilor de aplicaţii destul timp pentru a trece aplicaţiile pe noul set de instrucţiuni, înainte ca acestea să nu mai poată fi actualizate.

Începând cu data de 1 august 2019, Google nu va mai aproba publicarea de aplicaţii pe 32 de biţi şi nici nu va mai permite actualizarea acestora. Versiunile mai vechi ale aplicaţiilor vor fi în continuare disponibile pentru descărcare pe majoritatea dispozitivelor, însă cu o singură condiţie: să aibă o versiune de Android mai veche. Toate dispozitivele care rulează Android 9.0 Pie sau o versiune mai nouă.

Dezvoltatorii de aplicaţii au de la această dată doi ani pentru a îşi încheia socotelile cu aplicaţiile pe 32 de biţi, întrucât de la 1 august 2021, acestea nu vor mai putea fi descărcate deloc pe dispozitive mai noi. Aplicaţiile pe 32 de biţi vor putea fi instalate şi rulate doar pe smartphone-uri şi tablete care rulează pe procesoare pe 32 de biţi native.

Există totuşi o excepţie în această situaţie. Jocurile care sunt realizate pe versiunea 5.6 a motorului grafic Unity vor continua să existe şi să fie actualizate, întrucât ar trebui portate complet pe o nouă versiune pentru a trece la 64 de biţi. Această operaţiune ar fi prea costisitoare pentru mulţi dezvoltatori de jocuri, aşa că Google va permite în continuare descărcarea şi actualizarea acestor jocuri.

În timp ce versiunea pentru dispozitive mobile a sistemului de operare Android devine un sistem 100% dedicat instrucţiunilor pe 64 de biţi, alte variante nu sunt atât de avansate. Wear OS, versiunea de Android pentru ceasuri inteligente şi Android TV vor continua să funcţioneze în versiuni pe 32 de biţi.

O mişcare similară a fost realizată de către Apple anul trecut, compania blocând complet rularea de aplicaţii pe 32 de biţi pe dispozitivele sale care trec la iOS 12. De asemenea, aplicaţiile nu mai pot fi căutate în AppStore dacă actualizarea la cea mai nouă versiune a fost deja realizată. Singurul sistem de operare important care încă pare să fie compatibil cu aplicaţii pe 32 de biţi rămâne Windows 10, care încă se livrează într-o astfel de versiune.

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult