Google Authenticator a devenit o aplicație 2FA de top după ultimul update

07.05.2020
Google Authenticator a devenit o aplicație 2FA de top după ultimul update

Google a actualizat aplicația Authenticator, pe care a neglijat-o timp de mai mulți ani. Mai precis, nu s-a atins de ea din 22 august 2017. După ultimul update, aceasta a devenit una dintre cele mai bune aplicații pentru autentificarea în doi pași (2FA) pe Android. Motivul principal: permite transferul datelor de pe un dispozitiv pe altul.

Problema cu aplicațiile de acest fel este că atunci când utilizatorul schimbă telefonul trebuie să reia de la început setarea conturilor.

Google Authenticator a primit și alte îmbunătățiri. Aplicația beneficiază acum de temă true-black, utilă pentru smartphone-urile cu ecrane AMOLED, potrivit Android Central.

Transferul datelor de pe un dispozitiv pe altul se poate face prin verificarea identității via PIN, amprentă sau recunoaștere facială. Este generat apoi un cod QR care este citit de pe noul dispozitiv, iar datele sunt transferate în siguranță.

Nu știm când vor fi disponibile noile funcții și pe iOS.

Google Authenticator concurează acum mult mai bine cu Authy, o aplicație 2FA populară, care oferă sincronizare în cloud a datelor.

Autentificarea în doi pași este una dintre cele mai bune modalități de securizare a conturilor online. Dacă nu o folosiți încă, vă recomandăm să începeți să o utilizați. Mai multe servicii populare și companii cunoscute au fost victimele hackerilor în ultimele săptămâni.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult