Google extinde funcţionalitatea Text-to-speech a telefoanelor cu sistem Android pentru a acoperi şi limba română

11.01.2018
Google extinde funcţionalitatea Text-to-speech a telefoanelor cu sistem Android pentru a acoperi şi limba română

De acum, utilizatorii de telefoane cu sistem Android vor putea folosi aplicaţia Google Text-to-speech şi pentru sinteză vocală în limba română.

Google a acualizat aplicaţia Text-to-speech, disponibilă gratuit în magazinul Google Play, cu suport pentru limbile Estonă, Română şi Slovacă, acestea completând selecţia deja existentă de voci pentru sinteză vocală.

Aplicaţia Text-to-speech poate fi folosită pentru ascultarea documentelor în formă text, cât şi pentru augmentarea funcţionalităţii altor aplicaţii cu suport pentru sinteză vocală. Totodată, personalele nevăzătoare pot folosi tehnologiile de sinteză vocală pentru a naviga interfaţa Android şi accesa funcţiile de bază, cum ar fi agenda telefonului şi funcţia de apelare.

Pentru folosire este necesară o vizită în meniul Settings > Language & Input > Text-to-Speech output, de unde setăm Google Text-to-Speech Engine ca opţiune implicită pentru sinteză vocală şi alegem limba dorită.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult