Google impune restricții pentru aplicațiile ce solicită acces la galeria foto

21.10.2024
Google impune restricții pentru aplicațiile ce solicită acces la galeria foto
Sursa foto: Pexels

Google are în plan câteva schimbări semnificative în modul în care aplicațiile pot accesa fișierele media ale utilizatorilor de smartphone-uri cu Android.

Decizia pe care compania americană a luat-o este una importantă pentru securitatea și protejarea intimității tuturor deținătorilor de dispozitive mobile.

Accesul neîngrădit la galeria foto devine istorie

Majoritatea aplicațiilor pe care le folosim zilnic ne cer permisiunea de a avea acces nelimitat la toate pozele și videoclipurile salvate pe telefoanele noastre.

Mulți dintre noi le acordăm această permisiune fără să ne dăm seama că pozele și clipurile dezvăluie aspecte intime și că acordarea unui acces nerestrâns poate fi periculoasă.

Odată cu lansarea Android 12 în 2022, Google a introdus o metodă mai sigură de selectare a fișierelor media: Photo Picker.

Noua abordare Google

Deși multe aplicații populare au adoptat noul sistem de selectare a fișierelor media, există încă altele care continuă această practică, deși nu au o nevoie reală de un asemenea nivel de acces pentru a funcționa.

Google a decis să treacă de la o simplă recomandare la impunerea obligatorie a noii politici.

Compania va include cerința de utilizare a Photo Picker în politica oficială a Play Store. Astfel, dezvoltatorii nu vor avea altceva de făcut decât să se conformeze.

Deadline-ul se apropie

Google a ales deja un termen limită până la care dezvoltatorii să justifice necesitatea accesului la întreaga bibliotecă media: 31 octombrie 2024.

Ei vor trebui să completeze un formular de declarație prin care să demonstreze că aplicațiile lor se califică pentru acest nivel de acces.

Din 2025 încolo, doar aplicațiile a căror funcționalitate de bază depinde de accesul la imagini și videoclipuri vor mai putea solicita permisiunea de a le vedea pe toate. În plus, accesul va fi acordat pe termen scurt.

Beneficii pentru utilizatori

Aceștia vor putea selecta specific acele poze sau clipuri pe care doresc să le împărtășească cu o anumită aplicație, fără a acorda acces la toate.

Interfața Photo Picker a fost actualizată, așa că oferă previzualizări mai mari și file pentru a comuta între elementele multimedia și albume.

Un Android mai sigur

Pe măsură ce ne apropiem de implementarea completă a acestei politici în 2025, putem anticipa un ecosistem Android mult îmbunătățit în ceea ce privește intimitatea utilizatorilor.

Sursa: Android Headlines

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ioana Ioniță
Ioana Ioniță
Ioana a început să scrie de când a descoperit creionul și stiloul. La început poezii pe hârtie, apoi articole pe diverse teme la calculator. Când nu meșterește texte din lumea gagdet-urilor, se plimbă în parc, fotografiază ce o farmecă și mângâie toate pisicile apărute în cale. citește mai mult