Google Play Store primește un nou logo pentru aniversarea de 10 ani de la lansare

26.07.2022
Google Play Store primește un nou logo pentru aniversarea de 10 ani de la lansare

Play Store, magazinul de aplicații, muzică, filme, cărți și cam orice alt tip de conținut digital vinde Google, împlinește 10 ani. Cu această ocazie, compania actualizează logo-ul magazinului, cu unul care să fie în ton cu noile direcții de design ale interfețelor Google, precum noul Material You, cât și pentru a se alinia mai bine cu alte logo-uri recent actualizate, precum cel pentru Google Chrome. Practic, acesta rămâne decorat în culorile albastru, verde galben și roșu, dar nuanțele acestora sunt ceva mai intense, iar colțurile butonului „play” mai rotunjite.

Google Play Store a înlocuit vechiul Android Market în urmă cu 10 ani

Chiar dacă sistemul de operare Android este pe piață încă din 2008, magazinul Play Store a debutat câțiva ani mai târziu. Acesta a fost practic un rebranding complet al lui Android Market, care era anterior sursa de aplicații pentru smartphone-uri. Ce nu oferea Android Market era orice altceva în afară de aplicații și jocuri video.

google play store

„Introducem un nou logo care reflectă magia Google și se aliniază cu branding-ul folosit pe multe dintre produsele noastre care vin în ajutorul clienților – Search, Assistant, Photos, Gmail, etc.”, a declarat Tian Lim, VP al Google Play. „Un deceniu mai târziu, mai mult de 2,5 miliarde de oameni din 190 de țări folosesc Google Play în fiecare lună pentru a descoperi aplicații, jocuri și conținut digital. Iar mai mult de 2 milioane de dezvoltatori lucrează cu noi pentru a-și construi afaceri și pentru a ajunge la oameni de pe întregul glob.”, a continuat Lim.

Aniversarea de 10 ani a magazinului Google Play Store vine și cu o surpriză pentru utilizatori. Cei care strâng punctele Google Play Points vor primi un „booster”, care va crește numărul de puncte câștigate pe baza cumpărăturilor de 10 ori pentru o perioadă limitată.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult