La numai câteva zile de la începerea cercetărilor Apple pentru practici monopolare în Europa, compania pare să fie implicată într-un alt scandal. Clientul de e-mail premium Hey, lansat de curând pe App Store, a fost somat de către companie pentru că nu permite abonarea prin sistemul Apple. Compania consideră că acest serviciu nu ar trebui să permită abonarea exclusiv în afara aplicației. Oferind doar această metodă de plată, evită taxa de 30% de pe App Store.
Hey este o nouă aplicație de e-mail disponibilă pe iOS. Producătorii săi cer 99 de dolari pe an pentru acces la aplicație. De pe App Store nu poți decât să o descarci, totuși. Dacă dorești să te abonezi la serviciu, va trebui să o faci din browser. Pentru a se conforma cu regulamentul Apple, producătorii nu oferă link-uri către site-ul propriu pentru abonare. Totuși, se pare că acest lucru nu este de ajuns. Apple dorește acum să scoată aplicația din magazin pentru că nu permite procesarea plăților prin App Store.
Producătorii aplicației Hey, dau drept exemple Netflix și Spotify, care nu permit abonarea prin App Store. Acestea operează în continuare fără probleme. Acestea afișează mesaje similare care spun că nu te poți abona în interiorul aplicației. Se pare însă că Apple are reguli diferite în funcție de natura serviciilor disponibile pe App Store.
Apple a trimis către Hey un mesaj în care explică motivul pentru care ar trebui să treacă plățile abonamentelor prin magazinul său:
„Am observat că aplicația voastră permite utilizatorilor să acceseze conținut, abonamente sau funcții pe care le-au cumpărat din altă parte, dar acestea nu sunt disponibile sub la vânzare în aplicație”,a fost mesajul pe care Apple l-a trimis.
Se pare că pentru a permite abonamente din afara App Store, aplicația ar trebui să se încadreze la categoria „reader”. Se pare că un client de e-mail nu este considerat un astfel de software.
Dezvoltatorii Hey spun că nu plănuiesc să cedeze în fața Apple. De asemenea, aceștia spun că vor încerca să lupte împotriva acestor reguli aparent aleatorii:
„Nu voi plăti către Apple o treime din veniturile noastre nici într-un milion de ani. Este revoltători și este ilegal și voi cheltui fiecare dolar pe care îl avem sau pe care îl facem pentru a lupta și până când vom primi ceva mai bun” a declarat Heinemeir Hansson de la Basecamp.
Apple susține însă că aplicația Hey a fost aprobată din greșeală. Aparent, aceasta nici măcar nu îndeplinește toate criteriile pentru a fi prezentă pe App Store. Compania doar încearcă să alinieze aplicația la cerințele magazinului. Cel mai probabil, aplicația va fi delistată dacă dezvoltatorii Basecamp nu se vor conforma:
„Apple mi-a spus că este greșeala lor că a aprobat aplicația în primul rând, când nu se alinia cu regulamentul său. Apple permite aceste aplicații de tip client, în care nu te poți abona ci doar autentifica, pentru servicii de business dar nu pentru servicii pentru consumatori. De aceea Basecamp, pentru care companiile plătesc de obicei, este permis pe App Store, când Hey, pentru care clienții plătesc direct, nu este. Oricine a cumpărat Hey din altă parte o putea accesa pe iOS, dar aplicația trebuie să permită și posibilitatea utilizatorilor să se aboneze și să plătească prin infrastructura Apple. Așa își susține Apple cheltuielile pentru menținerea platformei”, scrie Protocol, publicația care a dezvăluit inițial această situație.