Pornit ca o exclusivitate Windows 10, browserul Edge nu a reuşit până acum să atingă succesul dorit de Microsoft, eticheta de succesor al lui Internet Explorer primită pe nedrept din partea utilizatorilor slab informaţi şi accesul restricţionat la un singur sistem de operare ţinând această alternativă într-un con de umbră.
După eşecul cvasitotal avut cu platforma mobilă, Microsoft a schimbat radical strategia de promovare, ţintind acum aducerea portofoliului de servicii şi produse pe cât mai multe platforme. Început cu pachetul Microsoft Office şi asistentul Cortana, planul continuă cu web browserul Edge, care este disponibil de acum în versiune beta şi pe platformele Android şi iOS.
Dacă versiunile neoficiale Microsoft Edge pentru Windows sunt disponibile prin programul Windows Insiders, utilizatorii de iOS şi Android au la dispoziţie programul Testflight, respectiv serviciul de testare din cadrul magazinului Google Play.
Noile versiuni Microsoft Edge pentru Android şi iOS preiau interfaţa cu aspect minimalist, funcţia de sincronizare a parolelor, tab-uri şi bookmark-uri cu versiunea pentru PC. Ediţiile pentru mobil oferă în plus o funcţie pentru scanarea codurilor QR, utilă în anumite situaţii.
Momentan, compatibilitatea este limitată la dispozitive smartphone, suportul pentru iPad şi tablete cu Android urmând să fie anunţat la o dată ulterioară. Microsoft plănuieşte să lanseze Edge pentru iOS şi Android în mod oficial, înainte de finalul acestui an.