Microsoft Paint primeşte capabilităţi de modelare 3D şi poate fi testat chiar acum

27.10.2016

În urmă cu doar câteva săptămâni a fost scăpată pe internet o versiune timpurie a unei noi versiuni a lui Microsoft Paint, care permitea realizarea de modele 3D şi colaje avansate. Această aplicaţie are acum un nume oficial: Paint 3D şi va fi integrată în noul Creators Update pentru Windows 10, care urmează să fie lansat în primăvara anului viitor. Din fericire, cei interesaţi pot testa Paint 3D chiar acum.

Cei care s-au înscris în programul Insiders de la Microsoft şi folosesc versiunea beta a sistemului de operare Windows 10, pot să descarce chiar acum Creators Update pe PC-urile lor, unde primesc acces şi la versiunea „Preview” a lui Paint 3D. Aplicaţia permite atât realizarea de obiecte 3D, cât şi scanarea lor cu ajutorul unui smartphone. Paint 3D va beneficia şi de un magazin de creaţii, de unde vor putea fi descărcate gratuit sau contra cost diverse modele, serviciul permiţând chiar şi printarea 3D a acestora.

Desigur, Paint 3D nu va înlocui nici Photoshop, nici aplicaţii profesionale de modelare 3D precum Maya sau 3DS Max, însă va oferi o cale mai simplă pentru a învăţa concepte despre acest domeniu. Avantajul noii versiuni de Paint este simplitatea în utilizare şi compatibilitatea cu accesorii precum Surface Pen, cât şi compatibilitatea cu formatele foto obişnuite.

Utilizatorii de Windows 10 în versiune Insiders pot descărca acum Paint 3D chiar de pe Windows Store, unde este disponibil complet gratuit.

Descarcă Paint 3D Preview

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult