Nu mai poți viziona chat-urile mai vechi din arhiva WhatsApp? Reinstalarea aplicației nu rezolvă problema

10.08.2021
Nu mai poți viziona chat-urile mai vechi din arhiva WhatsApp? Reinstalarea aplicației nu rezolvă problema

Din fericire, manifestată doar la ediția WhatsApp beta, problema apare după actualizarea la versiunea 2.21.16.9, limitând accesul doar la ultimele 25 de mesaje din arhiva WhatsApp.

Bug-ul confirmat și de administratorii platformei de socializare ar fi cauzat de suportul multi-device, menit să permită utilizatorilor să rămână autentificați pe până la patru dispozitive simultan, chiar dacă nu au la îndemână telefonul principal. De această actualizare este legată și funcționalitatea View Once, care permite trimiterea de poze și clipuri video care pot fi vizionate o singură dată, fără a rămâne în istoricul de mesaje sau posibilitatea de a fi salvate ca și fișiere permanente pe dispozitivul destinatarului.

Vestea bună este că istoricul WhatsApp, păstrat atât pe serverele Facebook și sincronizat în memoria locală a dispozitivului, nu este afectat. Mai mult, mesajele mai vechi pot fi regăsite folosind funcția de căutare, presupunând că ști exact după ce să cauți.

Aflat de ceva timp la faza de testare, suportul pentru sincronizarea aceluiaşi număr de WhatsApp pe dispozitive multiple nu are o dată de lansare exactă. În forma actuală, autentificarea într-un cont de WhatsApp cu numărul de mobil cauzează delogarea automată de pe dispozitivul folosit anterior. Deşi este bună din punct de vedere al securităţii, măsura complică viaţa celor care folosesc dispozitive multiple, cum ar fi smartphone-ul pe timpul zilei şi tableta când sunt acasă, procesul de autentificare prin reintroducerea numărului de telefon şi a codului de securitate recepţionat pe telefon trebuind repetat la fiecare schimbare a dispozitivului

Deocamdată, singurul remediu cu efect imediat pentru redobândirea accesului la arhiva de mesaje este să revii la versiunea oficială a clientului WhatsApp, renunțând la testarea funcțiilor încă nedisponibile pentru publicul larg.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult