O mare bancă le-a interzis angajaților să folosească TikTok pe telefoanele de serviciu

12.07.2020
O mare bancă le-a interzis angajaților să folosească TikTok pe telefoanele de serviciu
Foto: Pixabay

Well Fargo, una dintre cele mai mari bănci din lume, le-a interzis angajaților să mai folosească aplicația TikTok de pe smartphone-urile de serviciu. Instituția a anunțat că a luat această decizie din motive de securitate și care țin de confidențialitatea datelor.

Este o mare lovitură de imagine pentru aplicație. Wells Fargo are aproape 259.000 de angajați, peste 8.000 de sucursale, iar în 2019 a avut venituri de 85 de miliarde de dolari.

Foto: Wikipedia

În urmă cu câteva zile, Amazon le-a cerut, de asemenea, angajaților să șteargă aplicația chineză de pe telefoanele pe care își folosesc e-mailul de serviciu, transmite The Verge. Ulterior, cel mai mare retailer online din lume a revenit asupra deciziei și a transmis că mesajul a fost trimis dintr-o eroare. „Deocamdată nu au avut loc modificări ale politicii noastre referitoare la TikTok”, a transmis compania.

TikTok, deținută de compania ByteDance din Beijing, se bucură de o popularitate enormă în Occident. Aplicația a fost acuzată că este o unealtă de spionaj a regimului comunist.

TikTok, interzisă deja în armată

Guvernul SUA ia în calcul interzicerea aplicației, după ce India a luat deja o astfel de măsură.

Recent, utilizatorii de iOS au descoperit că TikTok citea informațiile din clipboard-ul dispozitivelor. Compania a susținut că a fost vorba de un „bug”, iar apoi a remediat problema.

În armata SUA, unele branșe au interzis deja TikTok pe dispozitivele de serviciu.

Compania face eforturi pentru a se distanța de China. A susținut în repetate rânduri că are serverele pe care ține informațiile utilizatorilor în afara statului asiatic (în SUA și Singapore), iar datele nu pot fi accesate de autoritățile din Beijing. Recent, TikTok a angajat un șef american.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult