iMessage este considerat unul dintre cele mai mari avantaje Apple, blocând utilizatorii în ecosistemul său. Pentru că nu există iMessage pe alte platforme, iar în multe cercuri acesta este serviciul principal de comunicare, mulți care și-ar dori să treacă la Android nu o fac, întrucât ar pierde accesul la grupurile de chat și istoricul de pe acestea. O companie susține că a dezvoltat însă soluția: Sunbird, o aplicație de Android compatibilă cu iMessage.
Aceasta nu este singura soluție de acest gen, însă promite să fie cea mai simplă. Anterior, existau servicii care îți ofereau acces la un dispozitiv fizic pe care îl puteai conecta la Apple ID-ul propriu și care servea drept intermediar între dispozitivul Android și cele ale interlocutorilor. Acum însă Sunbird spune că are o soluție mai eficientă.
Desigur, aplicația folosește în continuare dispozitive Apple în centrele sale, dar nu mai este necesar un dispozitiv per utilizator, putând ține mii de clienți pe un singur dispozitiv. Nu este clar cum este realizat acest lucru, iar compania nu își dezvăluie secretele. De altfel, această soluție nu va deveni una de top open source.
Interesant este însă faptul că Sunbird poate să se conecteze la Apple ID și să primească tot ceea ce poți trimite prin iMessage. Astfel, poți primi reacții la mesaje, poți trimite fișiere multimedia la calitate înaltă, poți trimite contacte din agendă, iar totul apare cu celebrele bule albastre, caracteristice serviciului de chat de la Apple.
Încă nu există posibilitatea de a trimite reacții la mesaje, iar confirmarea primirii mesajelor nu funcționează, în timp ce nu poți vedea atunci când cineva scrie. Fiind încă în dezvoltare, Sunbird nu funcționează perfect, iar anumite mesaje nu ajung niciodată la destinație.
Sunbird dorește să se lanseze într-o versiune gratuită pentru primii utilizatori, după care va cere bani pentru acces la anumite servicii, precum posibilitatea de a conecta mai multe servicii de chat pe aceeași aplicație, precum Telegram sau Signal.
sursa: Android Authority