Standard Development, o firmă de IT din Bucureşti, a lansat o aplicaţie dedicată posesorilor de animale de companie şi medicilor veterinari. VetApp oferă o listă cu facilităţile de care are nevoie animalul (precum cabinete veterinare sau petshop-uri), indiferent de specie, iar clinicile veterinare o pot folosi pentru sistemul de management al pacienţilor.
Aplicaţia gratuită este disponibilă pentru Android şi iOS. Potrivit creatorilor, Vet APP este ca un dulap virtual, cu evidenţa animalului de companie şi unde pot fi înmagazinate toate datele de la culoare, rasă, vârstă, sex şi până la carnetul de sănătate.
VetApp poate fi folosită şi fără o conexiune la internet. Aplicaţia este funcţională momentan doar în oraşul Bucureşti, având în plan să se extindă şi în celelalte oraşe ale ţării.