Yahoo! Messenger se va închide luna viitoare. Cândva unul dintre cele mai populare servicii de mesagerie instantă din lume, acesta a pierdut foarte mult teren odată cu dezvoltarea serviciilor de mesagerie mobilă şi integrarea acestora în platforme de socializare. Acesta va fi înlocuit de Squirrel, un nou serviciu de mesagerie de grup de la Yahoo! (acum sub brandul Oath), care încearcă să intre pe o piaţă deja ocupată de alternative precum Slack sau Discord.
Istoria serviciului Messenger de la Yahoo! a început în 1998, când acesta a fost lansat sub numele Yahoo! Pager. Acesta a evoluat în timp pentru a oferi acces la o plajă mai mare de funcţionalităţi pe lângă simpla mesagerie. Varianta de PC oferea acces la camere de chat, transferuri de fişiere, posibilitatea de a juca jocuri video online şi multe altele. Aceasta a fost închisă însă în 2016, după care serviciul a migrat în spaţiul mobil, cu o versiune nouă.
Se pare însă că piaţa este destul de saturată, cu soluţii de la Facebook precum FB Messenger şi WhatsApp, în timp ce în asia avem de a face cu WeChat. Telegram, unul dintre cele mai bine securizate servicii de acest gen este de asemenea o alternativă. Cei care încă folosesc Yahoo! Messenger au timp până pe 17 iulie să treacă pe alt serviciu, întrucât de la această dată, serverele sale vor fi oprite. Aplicaţia nu va mai accepta detaliile de login după această dată. Istoricul convorbirilor poate fi descărcat încă şase luni după închidere.
Momentan, brandul Yahoo! aparţine de Oath, o divizie a operatorului american Verizon, care a preluat o mare parte dintre operaţiunile companiei Yahoo şi AOL.