După ce anul trecut a înlăturat una dintre cele mai des accesate funcții din aplicația pentru mobil, cea care permitea saltul la orice poziție din clipul aflat în redare prin simpla atingere a barei de căutare, YouTube introduce o nouă comandă bazată pe gesturi, care ușurează derularea clipurilor video.
Aparent, atingerile accidentale la partea de jos a ecranului erau o problemă atât de frustrantă pentru o parte din posesorii de smartphone-uri, încât Google a decis să elimine cu totul această funcție. Din păcate, fără a oferi o alternativă la fel de comodă.
În forma actuală, trebuie mai întâi să aduci pe ecran bara de derulare atingând oriunde pe suprafața touch, după care ții apăsat și tragi de simbolul roșu care indică poziția curentă. Pe lângă faptul că sunt necesare două interacțiuni distincte, mai trebuie și să nimerești poziția afișată, lucru nu tocmai ușor pentru clipurile aflate la începutul redării sau foarte aproape de final.
Deși este bazată tot pe gesturi touch, noua comandă este ceva mai simplă. Acum este nevoie doar de un gest tap-and-hold aplicat oriunde pe ecran, după care tragi spre stânga sau spre dreapta pentru a muta poziția afișată în bara de derulare. Navigarea este asistată atât prin afișarea timpului, cât și cu imagini care reflectă poziția de redare selectată. Ca și până acum, controlul obținut nu este foarte precis, dar ar putea fi suficient pentru majoritatea utilizatorilor.
Așteptată într-o versiune viitoare a aplicației YouTube, noua funcționalitate este anunțată cu mesajul „Slide left or right to seek”, afișat la momentul activării în partea de sus a ecranului.