Anul trecut am văzut cum YouTube a pornit un asalt asupra extensiilor de tip adblock, forțând într-un fel sau altul utilizatorii să migreze către Premium.
YouTube a lansat în decursul anului trecut un atac complet împotriva extensiilor de tip adblock. Inițiativa a pornit cu adevărat în octombrie 2023, în urma unui experiment inițial la scară mică ce avusese în iunie. Acum, YouTube extinde ofensiva împotriva blocatoarelor de anunțuri și către aplicațiile terțe.
Potrivit GSMArena, YouTube a anunțat că va începe aplicarea politicii sale împotriva blocării reclamelor pentru aplicațiile terță care încalcă termenii și condițiile YouTube. Compania vizează în mod special „aplicații de blocare a reclamelor”, cu această ocazie, deși alte playere cu adblockere integrate ar putea fi vizate de YouTube.
În ceea ce privește aplicațiile de blocare a reclamelor, cele precum AdGuard vă permit să deschideți YouTube în cadrul aplicației de blocare a reclamelor, unde puteți vedea videoclipuri fără reclame. Acest lucru nu va mai fi posibil odată cu această decizie luată de YouTube. Dacă încercați să folosiți o astfel de aplicație, veți fi întâmpinat de eroarea „The following content is not available on this app”.
YouTube subliniază că termenii săi nu permit aplicațiilor third-party să dezactiveze reclamele „pentru că acest lucru împiedică creatorul să fie recompensat pentru vizionare, iar anunțurile de pe YouTube îi ajută pe creatori lase miliarde de oameni din întreaga lume să folosească serviciul de streaming”.
Astfel, orice aplicație sau extensie care blochează afișarea anunțurilor de pe YouTube intră în neconformitate cu politica aplicației și va fi blocată. Deloc surpinzător, YouTube recomandă utilizatorilor să își facă un abonament Premium dacă nu pot trăi cu anunțurile afișate în aplicație.