Android Auto, aplicația care permite conectarea dispozitivelor cu Android la sistemele de infotainment ale mașinilor modene, este acum disponibilă oficial și în România. Google a anunțat lansarea Android Auto în 37 de țări noi, în care serviciul nu era disponibil în mod oficial, printre care se regăsește și țara noastră. De altfel, utilizatorii de Android din România puteau folosi acest serviciu fără probleme instalând aplicația în mod neoficial.
Google a anunțat cele 37 de țări noi în care Android Auto funcționează de acum:
Utilizatorii din aceste țări pot acum descărca Android Auto direct din Google Play Store. Anterior, singura metodă prin care era posibilă folosirea Android Auto în regiunile în care serviciul nu era disponibil în mod oficial era descărcarea aplicației în format .apk din diverse surse neoficiale. În timp ce utilizatorii cu cunoștințe tehnice mai avansate nu aveau probleme cu acest proces, restul utilizatorilor nu aveau o soluție simplă la problema conectării telefonului la mașină.
Odată cu această extindere a serviciilor Android Auto, Google a anunțat și că toate telefoanele care vor rula Android 11 vor putea să se conecteze în mod wireless la mașină, atât timp cât mașina are suport pentru WiFi de 5 GHz. Anterior, Android Auto în mod wireless funcționa doar pe câteva modele de telefoane, majoritatea utilizatorilor fiind nevoiți să folosească un cablu pentru conectarea la mașină.
În ultimii câțiva ani, Google a început să dezvolte și propriile soluții de sisteme infotainment, producători precum Volvo și Audi fiind pregătiți pentru a lansa mașini cu sistem de operare Android, compatibile de asemenea cu sistemul Android Auto.
sursa: The Verge