În ultimii câţiva ani maşinile au primit funcţii din ce în ce mai avansate, culminând cu funcţionarea autonomă adusă în luminile reflectoarelor de către Tesla. BMW însă oferă funcţii avansate de operare de la distanţă pe maşinile sale prin funcţia ConnectedDrive, iar de curând acestea au ajutat la prinderea unui hoţ de maşini prin închiderea acestuia în interiorul unui model din seria 5 pe care a furat-o.
Evenimentele au avut loc în Statele Unite în Seattle, unde suspectul a găsit bolidul, un BMW 550i, descuiat şi cu cheile în contact. Acesta a fugit la volanul maşinii, dimineaţa, însă proprietarul a raportat maşina furată abia la 5 dimineaţa în ziua următoare. Autorităţile au luat contactul cu reprezentanţii BMW, care au putut furniza coordonatele GPS la care vehiculul se afla. Poliţia a găsit maşina, însă infractorul era la bordul maşinii şi dormea.
Pentru a evita o eventuală încercare a acestuia de a scăpa, BMW a încuiat maşina de la distanţă prin sistemul ConnectedDrive. Desigur, suspectul a încercat să evadeze din maşină, însă n-a reuşit, moment în care a decis să încerce să fugă la volanul acesteia. Fiind înconjurat de poliţie, acesta a trebuit să se predea şi a fost acuzat de furt calificat şi posesie de droguri, asupra lui fiind găsită o cantitate mică de metamfetamină.
Aceasta este una dintre puţinele poveşti cu final fericit legate de ConnectedDrive. În 2015, German Automobile Association a descoperit faptul că oricine putea să trimită comenzi către maşinile echipate cu acest sistem, întrucât legăturile nu erau criptate, iar în luna iulie a acestui an a fost descoperită o vulnerabilitate a portalului web ConnectedDrive, care lăsa controlul maşinilor în mâna hackerilor.