BMW renunţă la „taxa de iPhone”. Va oferi clienţilor funcţionalitate CarPlay gratuită

05.12.2019
BMW renunţă la „taxa de iPhone”. Va oferi clienţilor funcţionalitate CarPlay gratuită

În urma reacţiilor negative la decizia producătorului auto BMW de a taxa accesul la capabilitatea de conectare a telefoanelor cu iOS la sistemul de infotainment prin CarPlay pe maşinile sale, compania pare să fi renunţat la această idee. Situaţia era cu atât mai ciudată, încât BMW propunea fie o taxă pe mai mulţi ani, fie un abonament anual pentru accesul la o funcţie pe care majoritatea producătorilor de maşini o oferă pe gratis.

BMW a anunţat că cei care au cumpărat versiunile 2019 sau 2020 ale maşinilor sale nu vor mai fi nevoiţi să plătească un abonament pentru a avea acces la CarPlay. Până în prezent, compania taxa cu 80 de dolari pe an sau 300 de dolari pe 20 de ani utilizatorii pentru a primi acces la CarPlay, fiind imposibil de conectat un iPhone la ecranul maşinii pentru navigaţie, redare multimedia sau alte astfel de capabilităţi „smart”.

„BMW caută întotdeauna să ofere satisfacţia de care clienţii noştri au nevoie, iar această schimbare de politici doreşte să ofere proprietarilor de maşini BMW cu o mai bună experienţă de utilizare”, au declarat reprezentanţii companiei.

De altfel, nu este tocmai clar ce se întâmplă cu clienţii care au plătit deja un abonament fie pe 20 fie pe un an. Această taxă a fost introdusă la începutul anului 2019 şi cu siguranţă a afectat o parte dintre utilizatori. Normal ar fi ca BMW să returneze banii celor taxaţi, însă nu există declaraţii oficiale referitoare la această situaţie. Având în vedere că producătorul german a fost singurul de pe piaţă care a introdus ideea unui abonament pentru o funcţie care este în general gratuită, sau cel puţin inclusă în opţiunea sistemului de infotainment, este greu de intuit dacă BMW va accepta sau nu să dea banii înapoi clienţilor.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult