La 30 de ani de la primul sistem integrat lansat, Intel sărbătoreşte evenimentul printr-un Chopper american controlat de un UMPC Quad-Core. După cum ştiţi deja, Intel se pricepe la sisteme de calcul, nu la motociclete. Pentru această motocicletă au apelat la cunoscuta firmă de custom-uri Orange County Choppers, iar rezultatul denotă stilul clasic al acestora: un chopper enorm cu un motor de 250 CP şi bineînţeles cu logoul Intel.
UMPC-ul care controlează toate dispozitivele electronice şi sistemele multimedia a fost realizat în colaborare cu Black Diamond Advanced Technology, o firmă la fel de “necunoscută”. Poate nu ţi se pare ceva deosebit, maşini şi motociclete dotate cu calculatoare de bord existând de ceva vreme, dar UMPC-ul care stă la baza acestei motociclete este deosebit, nu calculator dedicat doar sistemelor funcţionale sau celor multimedia.
![]() |
![]() |
El poate fi deconectat şi folosit ca orice alt calculator, este dotat cu tastatură QWERTY, GPS, Bluetooth şi Wi-Fi, iar când nu deserveşte motocicletei poţi trimite liniştit un e-mail sau rula orice altă aplicaţie. Dacă te întrebi ce aplicaţii poţi totuşi rula, singura limitare este dată de spaţiul de stocare, deoarece UMPC-ul este dotat cu un procesor Quad-Core XEON de 2 Ghz şi este compatibil cu toate sistemele de operare: Linux, Windows Vista, Windows XP, Windows CE.
![]() |
![]() |
Pornirea motocicletei este simplă si totodată inedită, pui degetul pe ecran, apeşi SCAN şi pe urmă START. Cu ocazia acestei aniversări, Intel mai anunţă şi o nouă platformă pentru dispozitive integrate, cu suport pentru două procesoare Quad-Core.