Constructorii de locuințe, obligați prin lege să instaleze puncte de încărcare EV pentru toate casele noi

22.11.2021
Constructorii de locuințe, obligați prin lege să instaleze puncte de încărcare EV pentru toate casele noi

Modificând prevederea care obliga asigurarea unui număr minim de spații de parcare pentru locuințele noul construite, autoritățile britanice vor impune prin lege și instalarea punctelor de încărcare EV pentru casele nou construite.

Potrivit estimărilor furnizate de autorități, măsura va aduce până la 145.000 noi puncte de încărcare EV nou construite în fiecare an, având o contribuție majoră la accelerarea tranziției către vehicule electrice și reducerea poluării.

Noua lege se va aplica inclusiv pentru supermarket-uri, clădiri de birouri și blocuri de locuințe nou construite, devenind totodată condiție obligatorie pentru acordarea autorizațiilor pentru renovările mai ample.

puncte de încărcare EV UK

Planul pentru accelerarea dezvoltării infrastructurii de încărcare a mașinilor electrice vine în contextul promisiunii autorităților britanice de a interzice vânzările de mașini noi cu propulsie pe benzină sau diesel, începând cu anul 2030.

În cele din urmă, autoritățile britanice speră să facă încărcarea vehiculelor electrice la fel ușoară și comodă ca o vizită la benzinărie, simplificând inclusiv modalitatea de plată, prin introducerea unui sistem standardizat de tip contactless. În forma actuală, modalitatea de plată poate diferi foarte mult, în funcție de furnizorul serviciului de încărcare. Astfel, posesorii de mașini electrice sunt nevoiți să instaleze multiple aplicații pentru smartphone, fiecare având propriul cont de utilizator și sistem de plată.

Marea Britanie deține în prezent aproximativ 25000 puncte de încărcare EV și speră să aibă de cel puțin 10 ori mai multe până în anul 2030.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult