Pentru cei care nu ştiau deja, resursele naturale ale planetei nu sunt nelimitate. Petrolul, una din cele mai importante, se apreciază că va mai ajunge doar pentru aproximativ 50 de ani, aşa că majoritatea producătorilor de maşini încearcă să facă ceva în privinţa aceasta. De la trecerea la motoare electrice şi până la îmbunătăţirea cu fiecare generaţie a efecienţei motorului, se doreştere reducerea consumului de combustibili fosili şi implicit a poluării rezultate în urma arderii lor. Honda doreşte să atingă şi o altă latură a problemei, aceea a modului de condus.
Nu este un secret că atunci când conduci „bătrâneşte” vei consuma mai puţin combustibil decât atunci când vrei să fii lipit de scaun de acceleraţie. Honda a inventat Ecological Drive Assist System (EDAS) ce analizează mai mulţi factori în timpul condusului şi te avertizează atunci când consumi mai mult decât ar trebui. Alături de nişte frunze care cresc sau cad pe un afişaj central, vitezometrul digital dispune de o iluminare de fundal. Aceasta este verde atunci când conduci gândindu-te la emisiile de dioxid de carbon ale maşinii. Dacă vrei te mişti ceva mai repede în trafic şi accelerezi mai puternic, iluminarea devine albăstruie. În cazul celor care se apucă să testeze la volanul unei Honda de familie ce au învăţat la cursul de pilotaj de raliu, viteza va fi afişată pe un fundal albastru mai închis.
Sistemul EDAS va fi disponibil pe autovehicule Honda dotate cu o cutie de viteze automată CVT (continous variable transmission). Aceasta nu dispune de viteze cu raţii diferite, ci ajustează automat raţia de transmisie a cuplului către roţi în funcţie de nevoile de moment. Deşi maşinile dotate cu o cutie automată nu au fost populare în ţara noastră datorită preţului ridicat, în ultimii ani ele au început să fie vândute ceva mai bine, în mare parte datorită traficului din ce în ce mai aglomerat şi a consumului mai redus faţă de modelele din trecut.