Încă o marcă auto europeană vrea să devină complet electrică până în 2030

08.09.2021
Încă o marcă auto europeană vrea să devină complet electrică până în 2030
Cupra Tavascan (Foto: Shutterstock)

Încă o marcă auto din Europa a anunțat că plănuiește să devină complet electrică până în anul 2030.

Cupra, o subsidiară a SEAT, și-a prezentat planul ambițios în cadrul târgului auto IAA Mobility de la Munchen.

Cupra face parte dintr-o mare familie auto din Europa, care țintește prima poziție pe piața globală a mașinilor electrice. SEAT aparține Grupului Volkswagen de la mijlocul anilor ’80, dar Cupra este o marcă nouă, născută în 2018.

Brandul a lansat deja două modele integral electrice, Leon e-racer și Cupra Born. Al doilea model a intrat în producția de serie și va ajunge pe piață în acest an, cel mai probabil în luna noiembrie.

Va urma, în 2024, Cupra Tavascan. Compania a anunțat și un model de oraș, UrbanRebel, care va debuta pe piață în 2025.

De la lansare, Cupra a vândut 100.000 de mașini și s-a extins în Mexic, Turcia și Israel.

Cupra nu e singura marcă auto cu un obiectiv atât de ambițios

O altă companie europeană care și-a propus să devină un brand exclusiv electric până în 2030 este Mercedes-Benz. Grupul Daimler a planificat investiții de peste 40 miliarde de euro, în perioada 2022-2030, în retehnologizarea uzinelor și dezvoltarea de noi modele de autoturisme electrice.

Compania are deja un model de EV foarte bine primit, EQS. Mașina poate rula chiar și jocul Tetris, dacă proprietarii sunt dispuși să scoată din buzunar 89 de euro.

Sursa: Electrek

CITEȘTE ȘI:

Cel mai interesant EV al momentului e ieftin și primește baterii noi în 3 minute

BMW va prezenta un concept de automobil electric reciclabil 100%

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult