Maşinile electrice vor costa mai puţin decât cele pe benzină până în 2025 [STUDIU]

Maşinile electrice vor costa mai puţin decât cele pe benzină până în 2025 [STUDIU]

Maşinile electrice vor fi mai ieftine decât maşinile pe benzină, în Europa şi Statele Unite, până în 2025, pe fondul ieftinirii preţului bateriilor, potrivit unui studiu Bloomberg.

 

În prezent, bateriile reprezintă aproape jumătate din costul unei maşini electrice, iar preţul acestora va scădea cu aproape 77% în perioada 2016-2030, a spus cercetătorul britanic Colin McKerracher, citat de Bloomberg.

Renault, producătorul maşinii electrice Zoe, prevede că costurile totale ale deţinerii unei maşini electrice vor fi egale cu cele ale unui vehicul care are motor cu combustie internă, începând din 2020, susţine Gilles Normand, vicepreşedintele diviziei de maşini electrice a companiei franceze.

 

Potrivit vicepreşedintelui Renault, costurile tehnologiei maşinilor electrice se vor reduce, pentru că sunt din ce în ce mai multe descoperiri la acest nivel, aşa că preţul unui maşini electrici va scădea. Pe de altă parte, preţul unei maşini cu motor cu combustie internă va creşte pe fondul reglementărilor mai riguroase.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult