Tesla anunță migrarea tuturor versiunilor standard-range ale autoturismelor din ofertă la acumulatori LFP (LiFePo), realizați cu materii prime mai puțin costisitoare și mai prietenoase cu mediul înconjurător.
Preferați pentru capacitatea superioară de înmagazinare a energiei, acumulatorii de tip Li-Ion și Li-Polymer au însă multe alte dezavantaje: se uzează relativ repede dacă sunt încărcați la capacitatea maximă în mod frecvent, nu suportă expunere prelungită la temperaturi mai mari de 45-50°C și pierd din putere dacă sunt exploatați la temperaturi mai mici de 0°C. Însă cel mai mare dezavantaj este folosirea unor materii disponibile în cantități limitate (ex cobalt, nikel, oxid de aluminiu), tot mai costisitor de obținut și cu un impact major asupra mediului înconjurător.
Cu o chimie substanțial diferită, acumulatorii de tip LFP (ferofosfat de litiu) au nevoie în continuare de Litiu pentru a funcționa, dar substituie mineralele rare cu elemente relativ comune precum fier, carbon și fosfor, ușor de găsit în natură și relativ netoxice.
În afară de costurile reduse de fabricație, acumulatorii LFP au ca principale avantaje rezistența superioară la uzură (între 2000 și 12000 cicluri încărcare/descărcare VS 200-1000 cicluri la tehnologia Li-ion) și siguranța în exploatare (acumulatorii LiFePo de regulă nu iau foc dacă sunt loviți sau perforați).
Ajungând la dezavantaje, raportul dintre capacitatea de stocare a energiei și greutatea/volumul acumulatorului este inferior tehnologiei Li-ion. Astfel, pachetul de acumulatori LFP instalat sub mașinile Tesla din gama standard-range vine cu compromisul unei greutăți mai mari, probabil, comparabil ediției Long-Range cu tehnologie Li-Ion.
Vestea bună este că viitorii posesori Tesla nu vor mai nevoiți să urmeze cu atâta strictețe regulile de bună practică la exploatarea mașinilor electrice, putând folosi întreaga capacitate disponibilă fără teamă că vor uza prematur acumulatorii.
Din păcate, rămâne de văzut dacă al doilea avantaj, cel al costurilor mai reduse de fabricație, va fi transmis consumatorilor prin reduceri de prețuri sau convertit pur și simplu în profit suplimentar pentru companie. În prezent ediția Tesla Model 3 Standard Range Plus (autonomie 448Km) pentru clienții din Europa este vândută cu prețul retail de 44990 euro.