Mio Technology lansează pentru piaţa locală modelul MiVue R30, prima cameră video auto din portofoliu încorporată într-o oglindă retrovizoare.
Mio MiVue R30 este creată pentru a rezolva una dintre problemele asociate cu utilizarea camerelor video auto, respectiv afectarea câmpul vizual al şoferilor prin plasarea acestora în interiorul maşinii. Astfel, noul dispozitiv se fixează cu ajutorul benzilor de cauciuc încorporate pe oglinda autoturismului, luând rolul de oglindă şi dispozitiv de înregistrare.
MiVue R30 are o grosime de 12 mm fără a lua în considerare obiectivul, în timp ce în punctul cel mai subţire camera video auto măsoară doar 9 mm. Ecranul LCD are o diagonală de 4.3˝, iar butoanele tactile sunt situate frontal, în partea inferioară a dispozitivului, pentru operare cât mai simplă.
„Camera video auto MiVue R30 este un dispozitiv extrem de discret de înregistrare a călătoriilor cu maşina, special creat pentru şoferii care vor să-şi menţină câmpul vizual liber şi îşi parchează autoturismul în locuri publice, unde riscul de furt al dispozitivelor lăsate la vedere este crescut,” spune Cosmin Dobranis, Country Director Mio pentru România şi Ungaria.
Imaginile sunt obţinute cu ajutorul unui obiectiv cu deschidere F/2.2 format din şase elemente de sticlă, cuplat unui senzor CMOS de 4 MP. Ansamblul poate obţine imagini până la rezoluţie 2304 x 1296 pixeli, acoperind un câmp vizual de 130°. Pentru şi mai multă flexibilitate, şoferii pot ajusta poziţia obiectivului camerei pe o axă circulară de 360°.
Siguranţa la volan este asigurată prin sistemul de avertizare vizuală şi sonoră a părăsirii benzii de circulaţie (LDWS), dar şi prin senzorul G integrat, cu 3 axe, care înregistrează direcţiile de deplasare pe diagramă. Aceasta va indica punctul de provenienţă şi forţa impactului, chiar şi în cazul unei coliziuni auto din spate, informaţiile putând ajuta la clarificarea circumstanţelor producerii unui eventual accident. Mai mult, atunci când senzorul de şoc detectează o modificare bruscă a mişcării autovehiculului, Mio MiVue R30 va înregistra evenimentul, iar fişierul rezultat va fi protejat de ştergerile accidentale.
După conectarea dispozitivului la computer, vor putea fi analizate direcţia de mers şi datele rezultate în urma unei eventuale coliziuni.
Camera video auto Mio MiVue R30 este disponibilă în magazinele din România la preţul de 749 lei.